Un fel de total...

  Ce zile! A trecut aşa de repede timpul încît sunt surprinsă că s-a terminat şi primul meu an de liceu… Un an foarte rodnic din toate punctele de vedere, un an foarte special, un an greu dar interesant, cel mai interesant de pînă acum!

   Acest sfîrşit îmi dă motive de gîndire asupra a tot ce am făcut. Cîte lucruri am învăţat! Cîte persoane am cunoscut! Cîte lacrimi am vărsat! Cît am rîs şi am sperat!

  Azi am familia pe care mi-am dorit-o mereu...Oameni uniţi şi înţelegători, clasa a 11-a’’C’’, deja! Şi cînd mă gîndesc la acele zile cînd am vrut să plec dintre ei...realizez cît de mult aveam de pierdut!
   A fost un an în care mi-am făcut, probabil, cei mai mulţi prieteni, mulţi şi buni! Aceasta este cea mai mare realizare a mea în acest an…( ei cum să zic, sînt şi realizări pe plan intelectul). În acest an am reuşit să învăt, să rîd, să plîng, să mă îndrăgostesc, să sufăr, să resping, să regret, să sper…

  Azi simt că vreau să dau viaţă, să schimb multe şi tot atît de multe îmi doresc să îndrept. Aş vrea să am puterea de a-mi îndrepta greşelile către cei din jurul meu, să mă ierte fiindcă le greşesc mereu.
   Vreau ca oamenii pe care i-am cunoscut să fie bine, să uite de trecut, să uite că le-am greşit s-au i-am dezamăgit! Vă mulţumesc că aţi fost alături, că m-aţi acceptat aşa cum sînt... (cea mai pesimistă din lume)!

   Probabil unele cuvinte le-am greşit, dar în aceste momente am ochii umezi…
   Sunt sigură că toţi visăm, toţi dintre noi vrem ceva...Unii dintre noi ne ascundem de frică, alţii exagerăm în laude. Eu vreau să fiu mai jos de jumatate, azi plîng şi rîd, am iubit şi iubesc, sunt dificilă de înţeles aşa cum mulţi dintre noi suntem...

   Însă orice ar fi..am speranţa că va fi bine! Acum ştiu că va fi!
   Am o vară întregă înainte, o vară pe care pentru prima dată nu am aşteptat-o, dar, dacă tot a venit trebuie să profit de ea din plin...Nu prea cred că va fi una foarte încărcată, întrucît nu prea am planuri…mă rog, totul e înainte! Un singur lucru ştiu...o să-mi fie foarte dor de colegi şi prieteni…o să mor de plictiseală vara aceasta…Sper totuşi să ne mai vedem, scumpii mei…pentru ca deja mi-e dor şi vreau la scoala… e pentru prima dată cînd zic aşa ceva, eu să vreau la şcoală, nici mie nu-mi vine a crede în ceea ce scriu, probabil acest an într-adevăr m-a influenţat mult!
    Vacanţă plăcută tuturor! Sper să nu mă uitaţi!

de dragoste...

      Nu poţi să cerşeşti dragoste de la o persoană atîta timp cît ea nu e la fel de dornică să facă un schimb echitabil.
    Dragostea presupune să te dăruieşti celuilalt, fără obligaţii şi pretenţii, necondiţionat, fără a aştepta să primeşti ceva în schimb, dar să vină de la sine. Acesta e cel mai important lucru. Dragostea nu înseamnă să fii forţat să îţi exprimi sentimentele pe care le nutreşti pentru persoana de lîngă tine. Dragostea şi mila nu vor fi niciodată în acelaşi loc…
    O relaţie reprezintă o legatură între două persoane, care au sentimente reciproce de dragoste şi afecţiune. Deci nu trebuie să vină numai din partea uneia singure.
    În cazul meu acesta e singurul motiv pentru care unele lucruri se ascund şi doare, dar merg mai departe… Nu vreu să ofer numai eu şi nici milă nu cerşesc! Vreau doar să fiu bine şi ''lucrez'' la asta, sper că vara o să mă ajute!

Dependentă...

    Trăim într-o lume marcată de nevoi, de pasiuni, de dependenţe... Unii pot fi dependenţi de ţigări, alţii de alcool sau droguri, alţii de sex sau de iubiri neîmpărtăşite.
   Eu ador să mă plimb în parcuri pustii toamna tîrziu, ador apusurile şi ochii albastri, îmi place să stau pe net, sunt dependentă de  prieteni, şi  sunt îndrăgostită aproape tot timpul.
Şi am momente cînd datorită unei plictiseli profunde, devin dependentă. Dependentă de timp, de oameni, de anumite sentimente. Şi în aceste clipe încerc din greu să-mi refac starea primordială de libertate. Şi nu reuşesc. Nu întotdeauna... Şi atunci accept dependenţa ca pe ceva normal. Dar întotdeauna, întotdeauna, mă urăsc pentru acesta acceptare, fără grai, fără noimă...
    Mă întreb: oare toţi ne lăsăm purtaţi de val, fără să încercăm să-l oprim? Fără să încercăm să ne înţelegem şi să ne dominăm trăirile? Oare dragostea poate da dependenţă? Sau şi mai rău, o obişnuinţă. Devin rutinată şi dependentă …
     Trăim într-o lume marcată de nevoi, de pasiuni, de dependenţe... Şi în fiecare clipă, în fiecare om, în fiecare situaţie, încerc să găsesc energia pozitivă care să mă îndepărteze de rutină, de deja-vu…

Simţeam că am foarte mare nevoie de asta, îmi doream să o fac ca să mă mai liniştesc, să-mi mai treacă, îmi doream o uşurare şi-am primit-o, am
făcut-o...am plîns...pur şi simplu am plîns...;(

Mariana ascultă :

''I want the world to see
What you mean to me...''

no coment!

E prea mult în mine...

Fiecare zi pare prea scurtă pentru toate gîndurile care îmi vin, pentru toate plimbările pe care vreau să le fac, pentru toate cuvintele pe care vreu să le spun, pentru toţi prietenii pe care vreau să îi văd....E prea mult în mine şi nu mai încap atîtea...simt că o să mă prăbuşesc într-o zi...

O rază...

Aş crea cuvinte să-ţi spun tot ce simt,

Aş rescrie cartea bătrînului Timp,

Aş face-o secundă să-nsemne o zi,

Şi-o zi fără tine sub stele n-aş fi.

Aud vocea-ţi caldă şi-ţi văd chipul blînd

Şi nici de-aş vrea n-aş ştii să m-ascund

Căci orice privire trezeşte un zîmbet,

Iar inima mea deja-ţi scrie-un cîntec...

În cinstea speranţei ce astăzi mi-o dai

Şi-a ochilor blînzi pe care îi ai,

Frumoşi şi senini ce vor sa mă pierd,

În pacea din ei... visez şi mă-ncred.

E linişte acum şi stele lucesc

Le număr, le-adun, de jos le şoptesc

Să nu-mi fure visul cu sufletu-n el!

Cu tine alături am aripi de fier.

Aş rescrie cartea bătrînului timp,

Dar fără cuvinte ai ştii tot ce simt...

                                           By Heaven

Poezia, probabil, este o artă pe care o admir mai mult şi mai mult, pentru că de la o vreme găsesc în ea un refugiu, un prieten, mă regăsesc pe mine, mă adun şi mă reconstruiesc... În pofida faptului că nu pot închega nici 2 versuri îi admir pe cei ce sînt capabili să o facă şi le reuşeşte... Am foarte multe poezii preferate şi dacă ar fi să aleg una nu cred că aş putea pentru că mă regasec în atîtea... îmi plac poeziile în care mă regăsesc şi asta de azi nu este o excepţie )).

O revenire...

    Aproape că uitasem noțiunea de frumos, de încîntare, uitasem cum e să îți placă ceva, să te simți bine...
    Sper că de data aceasta voi aprecia mult mai bine ceea ce am lăsat cu multă ușurință. O spun și eu așa... să mă îmbărbătez... căci sufletul meu e mult prea obișnuit să alerge după năluci...după speranțe...
    Cea mai groaznică întrebare nu este dacă am ales sau nu bine, căci măcar știu că am decis cumva, ceva, ci dacă nu cumva am trecut cu vederea drumuri care mi s-ar fi potrivit mai bine... De parcă aş  fi în stare să diferențiez ceea ce mi se potrivește de ceea ce mi-ar plăcea să mi se potrivească... Pînă la urmă aş-am fost şi rămîn a fi EU!))

Încă o dată şi gata!

p.s. Mi-am spus-o de-atîtea ori...

N-ai să mai fi...

Cu ochii tulburaţi visez la tine,

Iubesc o poză ce-a înţepenit în ramă,

M-ascund de umbre  prin cearceafuri fine,

Şi spînzur tragic orele de cîte-o scamă.

Nu eşti, nu vii, n-am fost, n-ai să mai fi...

Cu fiecare toamnă mi se îngînă

Aceleaşi transparente melodii,

Ecouri disperate să rămînă…

Te aud prin camere foşnind prin manuscrise,

Pe degete îmi joacă fulgii de zăpadă,

Un nume rezonant prin mii de vise

Rostit în toate parcă pentru prima oară…

(autor necunoscut, oricum îi mulţumesc pentru versurile minunate)

Către prieteni...

    Nu cer mult: vreau să fiu iubită, înţeleasă, ascultată, să mă ţină cineva în braţe o dată pe săptămănă, să mă bazez pe cineva atunci cînd vreau să plîng şi să rîd...
  Uneori îmi depăşesc pînă şi puterea mea de înţelegere!
  Ştiu că e greu să vedeţi ceva în mine, la mine... ştiu că sînt greu de înţeles...ştiu că provoc  tristete şi poate milă uneori! Mai bine nu ştiam...
   Eu îmi iau doza zilnică de fericire din voi! Însă nu e un schimb echitabil. Nu pot oferi ceva pe măsură! Nu am să pot poate niciodată!
    De asta mă tot întreb ce-aţi văzut la mine cînd m-aţi oprit pe strada vieţii voastre. Ce speraţi?
    În acest moment nu am nimic. Nimic de oferit. Vreau lucruri imposibile. Lucruri care nu interesează pe nimeni!

Mariana ascultă :

 Love this song!

O meditaţie...

    Viaţa merge înainte...nimeni şi nimic nu poate opri curgerea ireversibilă a timpului. Uneori nu trebuie doar să întoarcem foaia...trebuie să o rupem... în fiecare sfîrşit se zăreşte un nou început... doar nu credeai că....:))
    Uneori plătim prea scump pentru lucrurile care ni se oferă gratis, şi asta fără să ştim... şi obţinem fără efort ceea ce dorim cu adevărat...
    Sînt plină de reproşuri...am atîtea de reproşat, atîtea răspunsuri de aflat...E perioada aceea a întrebărilor, a curiozităţilor, sîntem tentaţi să încercăm noi lucruri, să dăm atenţie la orice dezamăgire, să ascultăm pe oricine sau să facem totul de capul nostru...
    În fiecare zi se scrie o nouă pagină în cartea vieţii noastre şi voi încerca să nu treacă o zi şi în cartea mea să rămînă o pagină goală, fără ceva deosebit!
    Uneori aş vrea să plîng, însă am învăţat că asta nu ajută...simt cum devin o persoană mai puternică, răutatea celor din jur mă întăreşte şi mă face să nu mai simt palmele pe care mi le dă viaţa.
Dezamăgire? Daa....puţină, şi totuşi, îndeajuns… dezamăgită de cei care se arătau a fi ,,prieteni’’!
Pînă şi eu simt gustul  amar al vorbelor mele...