N-ai să mai fi...

Cu ochii tulburaţi visez la tine,

Iubesc o poză ce-a înţepenit în ramă,

M-ascund de umbre  prin cearceafuri fine,

Şi spînzur tragic orele de cîte-o scamă.

Nu eşti, nu vii, n-am fost, n-ai să mai fi...

Cu fiecare toamnă mi se îngînă

Aceleaşi transparente melodii,

Ecouri disperate să rămînă…

Te aud prin camere foşnind prin manuscrise,

Pe degete îmi joacă fulgii de zăpadă,

Un nume rezonant prin mii de vise

Rostit în toate parcă pentru prima oară…

(autor necunoscut, oricum îi mulţumesc pentru versurile minunate)