Am momente...

    Trăiesc într-o lume în care siguranţa primează…în care fiecare îşi crează un nou chip doar pentru a obţine mai mult. O lume în care luminiţa de la capătul tunelului nu există.
    Văd zilnic fete nefericite şi băieţi plictisiţi de  rutină. Care nu vor să schimbe ceva, nu pentru că ar fi greu, ci pentru că se mint pe ei înşişi.
    Întotdeauna vrem mult,mai mult şi mai mult, alergăm după acel ceva care să ne facă fericiţi, neştiind de fapt,ce vrem. Orgoliile nemăsurate ne conturează chipurile şi sufletele. Ne uităm trecutul, nu vrem să vedem viitorul. Şi de ce? Pentru un miraj...
    Am momente cînd îmi doresc să fiu iubită, dar cel mai mult îmi doresc să iubesc. Pentru o singură privire, pentru o singură îmbrăţişare să renunţ la tot. Chiar dacă în zori s-ar destrăma acest vis subţire şi aş rămîne doar cu povestea, cu amintirea unei atingeri…
   Ce înseamnă să ai curaj în această lume? Să faci lucruri măreţe în numele iubirii?...Probabil că nu. Poate înseamna să reuşeşti să nu închizi niciodată ochii...
    Şi totuşi, sunt AICI, sunt pregătită în fiecare clipă să-mi încep viaţa din nou, să scriu şi să aştept o mare iubire…
   Am momente cînd sunt atît de deprimată încît uit să mai respir, uit să zîmbesc, uit de toţi din jurul meu... Numai eu contez şi durerea în care mă scufund, ca într-o mlaştină din care nu am şanse să ies şi din care la un moment dat, nici nu mai lupt să mă eliberez...
    Am momente cînd sunt îndragostită, atît de îndrăgostită încît tremur la fiecare cuvînt al lui, cînd pielea mea are culoarea lunii, cînd fericirea şi pasiunea mi se scurg prin vene cu repeziciune şi mă fac să vibrez…