Aş putea să-ţi spun (…) dar nu!

    Am apăsat prea mult tasta DELETE pînă la propoziţia asta. Nu mai şterg nimic, oricît de greşit ar fi. Postul acesta, ar trebuie să-ţi fie dedicat ŢIE. Postul acesta, ar trebui să reflecte zeci de dulcegării, sute de sentimente, milioane de vorbe frumos alese şi milioane de chestii sensibile, fine şi elegante, care uneori chiar îşi au rostul.
    Aş putea să îţi spun cît de mult îmi place să-ţi văd aceea privire incertă atunci cînd te iau prin surprindere, dar n-o fac...Aş putea să-ţi spun,cît de multi îmi place să mă pierd în albastrul ochilor tăi, dar n-o fac...Aş putea să-ţi spun cît de tare-mi bate inima cînd mă priveşti în ochi, în momentele acelea de tăcere intensă, dar nu-ţi spun...Aş putea să-ţi spun cît îmi place cînd imi zîmbeşti sincer, dar nu-ţi spun nici asta...Aş putea să-ţi spun cît de mult îmi place să stau şi să te ascult,doar să-ţi aud vocea, dar n-am curaj...
Aş putea să-ţi spun că TE IUBESC, dar orgoliul pătat de propria-mi mizerie la care eu însă-mi sunt supusă, primează, în faţa sentimentelor pe care le simt, dar pe care nu sunt în stare să ţi le arăt.
    NU-ŢI SPUN NIMIC DIN TOATE ACESTEA, nici măcar nu încerc. Nu e unul din ţelurile mele să te fac să înţelegi că pentru mine nu contează nimic altceva decît PREZENTUL. Am trăit prea mult în trecut şi nu mai vreau, pentru că mă doare.
    Mă doare fiecare parte din mine gîndindu-mă că aş putea să sufăr din nou,că aş putea să fiu respinsă..
    Tot ce vreau eu, e ca tu să înţelegi că de fapt eu am un suflet care poate fi foarte uşor călcat în picioare. Deşi dese ori arăt nepăsarea, numai eu ştiu cît doare. Prefer să zîmbesc. Şi uneori îţi mai zîmbesc şi ţie!))

Întinde mîna...

...lasă-te copleşit de emoţii...
Întinde mîna şi simte-ţi gîndurile, simte vibraţiile din tine, simte-mi inima...
Întinde mîna, pentru ca atunci cînd îi vei da drumul… s-o simţi rece, iar tu pierdut...
Întinde mîna, pentru a o ajunge pe a mea, pentru a o cuprinde şi a-i simţi transpiraţia care o face mai moale, mai udă, mai de… copil.
Întinde mîna, pentru ca să văd că măcar ai ceva bun în tine, poate curaj, poate dragoste, poate ataşare, poate relaxare, poate folosinţă…
Întinde mîna, ca să simţi acel tremur, nu din tine, ci din mine... Important e să simţi!
Întinde mîna, ca atunci cînd voi pleca, să o strîngi pe cîteva secunde, apoi să-ţi lipsească, să-i duci dorul, să-mi duci dorul şi eu să plec...
Tu rămîi.
Naivitatea din mine, va mai căuta o mînă, care să-i dăruiască căldură, s-o aştepte şi...
...nimic...

De mîine..

    Mă pierd treptat în consistenţa timpului. Lipicios şi atît de patetic. Se repetă din nou şi din nou. Azi e ca şi ieri, şi va fi ca mîine. Poate doar timpul se va schimba, se va stinge o viaţă sau cineva nu-şi va mai recunoaşte chipul în oglindă.
   Mai ştiu că mâine îmi va fi prea somn să zic bună dimineaţa.O să-mi beau ceaiul cald şi voi merge la şcoală somnoroasă şi obosită  chiar dacă a fost un week-end eşuat…
   Voi vedea iar zeci de priviri străine şi-mi va fi tot una...
   Mă voi scufunda iar în pagini de biologie, neînţelegând nimic...
… cineva se va certa cu  mine(prieteneşte desigur), altfel nu va fi  o zi obişnuită!
… cineva mă va uita încă c-o zi!
… cineva va apăsa pe interior, mai tare şi mai tare!
Iar eu, eu voi zîmbi sincer şi voi căuta feţe dragi cu care să-mi împart timpul.
De mîine voi fi alta, cea de ieri şi cea de azi...

 Noapte bună şi vise pufoase!Pe mîine..

O zi plină!

    Azi a fost cea mai nebună zi din ultimele săptămîni...o zi de care aveam atîta nevoie!Obosite de rutina zilnică, de lecţii (offf limba română), şcoală, stres, gălăgie, nu puteam găsi un remediu mai bun decît o plimbare!
Ne-am fotografiat pînă s-a descarcat batereia, pînă ne-a "obosit" şi zîmbetul pe feţe! 
Am rîs aşa cum nu am mai făcut-o demult, tare demult!
Am mers pînă cînd nu ne mai simţeam picioarele!

O cunosc de cînd eram amîndouă "pitice", împreună am devastat casa bunicii, împreună am păzit puii, împreună am fost la cireşe şi ne-am scăldat prin toate iazurile, cu ea mi-am petrecut toată copilăria, şi iată-ne, şi acum - împreună))

Nici nu ştiu de ce o iubesc atîta pe fata asta, ne-am certat de atîtea ori..
Dar atunci cînd avem nevoie de un umăr de nădejde, tot una la alta alergăm))

În poză- noi, vesele, bine - dispuse, taare zîmbăreţe şi pregătite pentru ceea ce avea să urmeze!

Şi visăm, visăm..

Şi pentru că e primăvară, primăvară e şi în sufletele noastre, sîntem pline de aşteptări, speranţe, doruri, dragoste şi vise...

 "Salutări de la Diana pentru toţi fanii" :D

Ne-am întors acasă cu bună-dispoziţie, dar şi cu picioarele umflate.

p.s. să ştiu altădată că tocurile nu sunt potrivite pentru plimbări lungi!!

Ceaţă!

Sunt confuză.

Nu mai știu ce vreau.

Sunt dezamăgită.

Îmi displace tot ce fac.

Devin mai pesimistă...

Zilele celea urîte le simt reîntorcîndu-se.

În plus,am mai și răcit.

Iar ce se întâmplă în jurul meu nu mai înțeleg…pur și simplu,nu înțeleg!:((

Neaţa!:)

'neaţa viaţă! :)
iar o luăm de la capăt:
eu mă prefac că te trăiesc,
iar tu te prefaci că-mi umpli ziua cu oameni... :)

O zi bună tuturor! Va fi una frumoasă dupa soarele de afară! (sun)

Sper c-am făcut alegerea corectă!

    Sîntem mereu într-o continuă căutare..o căutare care ne epuizează uneori...Căutăm oameni mai interesanţi fără să ne dăm seama că ei sunt cei de alături,căutăm o viaţă mai bună cînd de fapt nici nu ştim cum e a noastră...Aşa suntem noi oameni,nu ştim să ne bucurăm de lucruri mărunte ,de lucruri simple, de prietenii curate...
   Vrem totul,vrem şi ceea ce de fapt nici nu ne aparţine...Oare de ce nu suntem multumiţi niciodată?De ce-i "ignorăm pe cei ce ne adoră şi îi adorăm pe ce-i ce ne ignoră"? Cînd ei nici măcar nu ştiu de existenţa noastră,nu ştiu de sentimentele ce se zbat în sufletele noastre..Da,da,mă refer la dragoste...dragostea pe care o primim şi îi dăm cu piciorul şi la cea pe care o dăm şi ne este respinsă...
  …
  Ceva timp în urma un băiat mi-a zis că mă place, şi chiar dacă ştiam că nu putem fi împreună,i-am zis că ar fi bine să ne mai cunoştem...Am ieşit de cîteva ori,dar asta nu a schimbat nimic...Şi este un băiat foarte bun,care într-adevăr merită o dragoste adevărată...şi totuşi eu nu i-am putut-o oferi...de ce?... Pentru că o păstrez pentru alt cineva..Şi sigur că îmi pare rău că a ieşit aşa,pentru că de foarte multe ori m-am aflat şi eu în situaţia lui şi ştiu ce înseamnă să fii respins,totuşi nu am fost în stare să-l mint...nu am vrut să joc cu sentimetele lui şi acum nici nu ştiu dacă am făcut bine sau nu! Unii zic că dragostea poate veni pe parcurs...Ei bine eu nu cred în asta..eu cred în primul fior,în prima privire,atunci cînd ceva înăuntru îţi şopteşte parcă :    ”Asta e!El e!“... Sper c-am făcut alegerea corectă!Oricum ar fi,nu-mi pare rău de nimic... Mai bine singură decît cu cineva pe care nu-l iubesc şi pe care probabil nu-l merit!Sper să găsească pe alt cineva care să-l facă fericit,pentru că într-adevăr merită asta!
  Cît despre mine...poate o să-mi surîdă şi mie norocul,poate curînd "el" va apărea în viaţa mea...pînă atunci nu-mi rămîne decît să aştept,pentru că asta am învăţat cel mai bine în ultima vreme...să aştept şi să caut privirea şi zîmbetul "lui" prin mulţime!

Am momente...

    Trăiesc într-o lume în care siguranţa primează…în care fiecare îşi crează un nou chip doar pentru a obţine mai mult. O lume în care luminiţa de la capătul tunelului nu există.
    Văd zilnic fete nefericite şi băieţi plictisiţi de  rutină. Care nu vor să schimbe ceva, nu pentru că ar fi greu, ci pentru că se mint pe ei înşişi.
    Întotdeauna vrem mult,mai mult şi mai mult, alergăm după acel ceva care să ne facă fericiţi, neştiind de fapt,ce vrem. Orgoliile nemăsurate ne conturează chipurile şi sufletele. Ne uităm trecutul, nu vrem să vedem viitorul. Şi de ce? Pentru un miraj...
    Am momente cînd îmi doresc să fiu iubită, dar cel mai mult îmi doresc să iubesc. Pentru o singură privire, pentru o singură îmbrăţişare să renunţ la tot. Chiar dacă în zori s-ar destrăma acest vis subţire şi aş rămîne doar cu povestea, cu amintirea unei atingeri…
   Ce înseamnă să ai curaj în această lume? Să faci lucruri măreţe în numele iubirii?...Probabil că nu. Poate înseamna să reuşeşti să nu închizi niciodată ochii...
    Şi totuşi, sunt AICI, sunt pregătită în fiecare clipă să-mi încep viaţa din nou, să scriu şi să aştept o mare iubire…
   Am momente cînd sunt atît de deprimată încît uit să mai respir, uit să zîmbesc, uit de toţi din jurul meu... Numai eu contez şi durerea în care mă scufund, ca într-o mlaştină din care nu am şanse să ies şi din care la un moment dat, nici nu mai lupt să mă eliberez...
    Am momente cînd sunt îndragostită, atît de îndrăgostită încît tremur la fiecare cuvînt al lui, cînd pielea mea are culoarea lunii, cînd fericirea şi pasiunea mi se scurg prin vene cu repeziciune şi mă fac să vibrez…

Şi eu ador ploaia...

   Am închis muzica,am închis uşa,am închis totul în jur,iar în acest moment totul e tăcut în jurul meu,nu se mai aude nimic, singurele sunete sunt produse de tastatură...

   Ideea e că e linişte deplină şi aştept un singur lucru, să înceapă să picure uşor, uşor... iar mai apoi să plouă.Sunt doar picături.. din nori..dar uneori totul e atît de plăcut încît ar trebui să ne bucure...E minunat să ieşi în ploaie şi să te laşi privit de cer,să ridici privirea cît mai sus şi să vezi fiecare picătură cum se apropie de faţa ta. Te ating zeci de stropi...e o ploaie curată,rece,chiar specială....

   Sună ciudat să îţi doreşti să vină ploaia... de fapt eu ador ploaia...dacă mai e şi noapte deja e întreg universul într-o singura clipă...şi poţi savura viaţa pentru o mică perioadă de timp altfel...

   Ploaia....picături de suflete ce acoperă alte suflete,picături de plăcere ce trezesc amintiri,picături de dragoste ce te fac să pluteşti şi să trăieşti dragostea prin fiecare por,prin fiecare suflare,cu fiecare secundă ce trece...
   Dacă vrei să simţ cu adevărat ceva ieşit din comun,şi să poţi spune  " woow"  încearcă să daruieşte un sărut în ploaie,pentru că dacă se întîmplă lucrul asta e dragoste adevărată...

   E frumoasă ploaia,o asemăn cu dragostea,nu tot timpul perfectă,nu tot timpul liniştită...dar întotdeauna pasională şi plină de momente ce produc amintiri...

   Eu zbor şi mă bucur de gîndul de acum ...vreau să plouă cît mai curînd, intr-o seara...să fiu cu cineva,să stăm îmbrăţişaţi în ploaie,mi-e dor de asemenea clipe...şi îmi e dor de un nou sărut...ar fi minunat...ar fi!

EL şi EA: prietenie sau ceva mai mult?

   Mergînd pe stradă privesc în jur şi observ femei şi bărbaţi împreună - se ţin de mînă sau merg separat şi totuşi unul lîngă celălalt, rîd sau trec încruntaţi pe lînga noi...te gîndeşti automat dacă formează un cuplu sau sunt prieteni şi atît.. îmi trece prin minte un singur lucru: există sau nu o prietenie adevărată între el şi ea? La un moment dat atracţia dintre o femeie şi un bărbat îşi spune cuvîntul... fără atracţie nu există comunicare,  fără comunicare nu ar există o "ea" şi un "el"....

    În principiu, prietenia nu ar trebui să ţină cont de vîrstă, de atracţie, de sex sau de orientări sexuale. Prietenia presupune compatibilitatea ideilor şi a emoţiilor, orientarea spre rezultate şi ţeluri comune, ajutorul oferit unul celuilalt la greu, spontaneitatea de a invita pe cineva la o cafea la orice ora cît de tîrzie.

    Prietenia dintre un bărbat şi o femeie este considerată o ficţiune. O femeie este conştientă că are lînga ea un bărbat iar el este conştient la rîndul său că are o femeie alături! Noi îi cerem lui sfaturi referitoare la comportamentul iubitului, la cum să cucerim pe cineva şi el face acelaşi lucru cu noi... cu toate astea, prietenia nu este niciodată reciprocă... întotdeauna unul din ei vrea şi simte mai mult decît celălalt!

    Ne place să ne pierdem în iluzii şi să spunem că "noi" suntem doar prieteni şi nimeni şi nimic nu ne poate sta în cale! Uşor... uşor... "el" sau "ea" realizează că zîmbetul celuilalt este altfel decît înainte, că simpla îmbrăţişare îi crează o stare diferită de cea normală... atunci începe să îşi pună întrebări: Ce se întîmplă cu mine? Am luat-o razna? - începe să viseze cu ochii deschişi, îşi imaginează cum ar fi dacă ... Acum ceea ce a crezut că este prietenie se transformă în incertitudine! Trăieşte cu impresia că lumea îi vede altfel, începe să răcească discuţiile şi să comenteze prognoza meteo, încep să se ascundă unul de celălalt încît totul devine o scenă penibilă... de aici NIMIC NU VA MAI FI LA FEL...

"Prezentarea"....)

  Şi cu toate că nu suntem într-un concurs,unde prima probă este prezentare,eu totuşi găsesc de cuviinţă să scriu în primul rînd cîte ceva despre mine...lucruri simple despre un om simplu!Asta e!

SUNT o persoană căreia îi place să fie permanent informată...

AŞ VREA să fiu mai optimistă…

PĂSTREZ cu drag amintiri,suvenire,poze...

URĂSC minciuna şi făţărnicia,prefer să mi se spună adevărul în faţă!

MĂ TEM de singuritate…cred că este cea mai mare temere pe care o am...

ÎMI PARE RĂU cînd văd în jurul meu atîţia oameni răi şi egoisti…cît de frumoasă este lumea şi cît de mult o urîţim noi, oamenii…

ÎMI PLACE să rîd,să visez,să iubesc...
NU-MI PLACE să dau sfaturi în dragoste..

NU SUNT perfectă,dar mă perfecţionez pe zi ce trece..

NU CRED în superstiţii şi în horoscup cu toate că-l citesc uneori,fac asta din simplă curiozitate!
CRED în Dumnezeu..
DANSEZ foarte rar şi silită de împrejurări.Nu-mi place,nu am această capacitate,însă îi admir pe cei care dansează frumos şi le place s-o facă..

CÎNT uneori..că-mi place,chiar dacă nu o fac prea bine..

NICIODATĂ nu spun niciodată...

RAR sunt fericită cu toate că încerc să găsesc motive de bucurie în orice lucru şi situaţie,să-mi fac singură zilele cît mai frumoase...nu-mi prea reuşeşte,dar cel puţin mereu sunt cu zîmbetul pe buze,sperînd să-i fac pe ce-i din jur măcar să creadă că-s fericită!

PLÎNG des şi bine...nu-i deloc bine...o ştiu,dar ce să fac dacă sunt atît de sensibilă..

AM NEVOIE de iubire,de atenţie şi de prieteni...

AR TREBUI să lucrez la capitolul “încredere în forţele proprii” mai mult…

Mai sunt şi  altele dar nu cred că e cazul să le înşir pe toate acum...o să le descoperiţi cu timpul,pentru că..."timpul le descoperă"!

Am facut-o şi pe asta...

    Da,este cam greu de crezut dar în cele din urmă am intrat şi eu în lumea blogurilor. Îmi aduc aminte cum ziceam că eu nu o să-mi fac niciodată cont pe Facebook şi uite că mi-am făcut,aşa am procedat şi în cazul blogului iar în cele din urmă s-a întîmplat şi asta.L-am făcut intr-o perioadă în care toate îmi merg prost.Mă gîndesc că dacă o să scriu..o să mă pot descărca. Şi..sper să funcţioneze! Va fi refugiul meu,modul meu de a-mi exprima trăirile...
   Am decis să fac acest blog din lipsă de ocupaţie,din plăcerea de a sta pe net,şi mai puţin din plăcerea de a scrie…

   Scriu puţin,dar totuşi o fac şi pe asta!Fiecare cuvînt porneşte din suflet şi ascunde anumite trăiri... Scriu în primul rînd pentru mine, nu cer nimănui să mă placă sau să mă aprobe!  
     Şi ce bine ar fi dacă toate lucrurile negative ar dispărea prin scris...

     Ei..cu "Doamne ajută"! :)