miercuri, 18 iulie 2012

despre 10 zile frumoase..

Am fost în tabără...am fost la "Coroana" şi acolo a fost bine :D ...
Serios, a fost bine.. chiar minunat! Şi vreau înapoi.. Chiar dacă eram cea mai mare mi-am făcut o mulţime de prieteni şi m-am simţit minunat alături de ei... îmi lipsesc...
Prima impresie a fost destul de rea şi am crezut că n-o să am răbdare 10 zile acolo...dar pe urmă m-am acomodat şi cu copiii care puteau să-mi spună "lelea", (care credeau că eu de fapt sunt educatoare, la început), cu apa foarte rece, cu bucătăresele deloc amabile, cu educatorul foarte indiferent (a cărei munci i le îndeplineam mai mult eu), cu discoteca foarte scurtă (care a fost anulată în ultimele 2 seri) şi lista asta ar putea fi continuată.. Dar oricum toate astea au fost compensate de prietenie, de oamenii minunaţi pe care i-am întinit acolo, de colegele mele de cameră (mai ales de "miţişor", ea (Veronica), o să-mi lipsească cel mai mult), de zîmbetele noastre, de pozele hazlii, de cîntecele noastre (cel mai cîntat a fost "Mai frumoasă", Laura Stoica), de cele 36+36 de cărţi (xD), de bătutul în perete şi chiar de certurile cu băieţii cu care mereu eram în conflict şi la care strigam prea tare uneori (recunosc)...  Au fost momente peste momente, clipe pe care n-o să le uit niciodată.. Pînă la urmă a fost SUPER.. Şi dacă ar fi posibil să se repete toata istoria asta nu aş ezita să o mai trăiesc o dată..

p.s. am fost cîştigătoarea concursului "MISS COROANA" (mă scuzaţi, dar nu pot să nu mă laud) :D :D





şi poze mai sunt multeee...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu