Povestea lui Nicu..

Cu siguranţă majoritatea fetelor au o jucărie de pluş (de obicei, un urs) la care ţin cel mai mult, pe care o au din copilărie, cu care uneori dorm, şi-o strîng în braţe şi jucăria aceia ştie tare multe secrete şi tot ea s-a bucurat sau i-a sters lacrimile stăpînei sale..Altfel, jucăria asta e cel mai bun prieten şi cel mai de încredere... Hmm.. am şi eu una.. (xD).. e un urs şi îl chiamă (ştiu că e ciudat) Nicu.Nu ştiu de cînd îl am, nici mama nu mai ţine minte, dar sunt sigură că la vîrsta de 4 ani îl aveam deja. Iar pe cînd aveam 5 ani şi-a primit acest nume. De ce Nicu şi cine e acest Nicu de fapt? E o poveste frumoasă, interesantă şi chiar amuzantă..

Totul a început în vara cînd aveam 5 ani. Atunci am fost în vacanţă, la Hînceşti, şi l-am întîlnit pe adevăratul Nicu, era un baieţel din blocul unde locuia nana mea, la căre am mers în vacanţă. Cît timp am stat acolo Nicu era partenerul meu de joacă, el a fost primul băieţel cu care eu am prietenit (un fel de prima dragoste :D), chiar dacă nana îmi spunea să mă feresc de el, să nu mă joc (din anumite motive, devenise dragoste interzisă :D ) eu găseam în el o companie bună aşa că petreceam cam mult timp împreună. Vacanţa mea la Hîncesti a fost cam scurtă şi eu a trebuit să mă întorc acasă, aşa m-am despărţit de prietenul meu şi de atunci nu-mi mai amintesc să-l mai văzut. Cînd am venit acasă i-am pus ursului meu de plus (care încă nu avea un nume) numele Nicu. Acum nu-mi amintesc cum arăta acel băieţel, probabil dacă nu primea ursul meu de plus numele lui nici nu-mi mai aminteam probabil că am cunoscut acest băiat, dar aşa de fiecare dată cînd îl iau de Nicu (ursuleţul) în braţe îmi amintesc plăcut de prietenul meu din copilărie şi iar zîmbesc, amintindu-mi povestea aceasta))
 

Uneori mă gîndesc să-l caut pe băiatul acesta, măcar să-l văd, dar relizez că e o misiune foarte dificilă..
Cît despre Nicu (ursuleţul meu drag), îmi este şi azi alături (doar că a " îmbătrînit" şi el un pic, odata cu stăpîna sa :D), mai doarme uneori cu mine (nu mereu :D), îmi mai ascultă poveştile, văicăierile şi strigătele de bucurie...E o companie bună, oricum))                                     O seară frumoasă tuturor!

Aici  aveam 4 anişori, eram o zîmbăreaţă.. iar ursuleţul maro e Nicu (pe atunci încă nu era Nicu)..

Compania perfectă)).. şi iată-l şi pe Nicu ( mai "bătrîn")..