Cînd totul începe doar din teama de singurătate, se termină tot aşa...

Nu că mi-e trist...mă doare sau nu? Nu ştiu.. Este mai mult o nouă aberaţie a creierului meu... Ce naiba dau mereu peste situaţii aiurea, de ce nu e şi la mine bine cum e la alţii?! Cînd o să scap de naivitatea asta, cînd?
Au dispărut într-o clipă zîmbetul şi căldura din suflet, e greu să vorbesc despre vremurile bune.
Eram gata să-mi deschid sufletul pentru o nouă iubire, nu mă interesa dacă cădeam sau nu în ridicol, nu mă interesau părerile oamenilor din jurul meu, nu mă interesa nimic, nici chiar ''el'' nu mă interesa pentru că nu l-am iubit nici un minut.. atunci de ce m-am băgat în asta?! Pentru că nu am avut ce face alt ceva.. pentru că mă visam într-o poveste frumoasă.. pentru că am vrut să am iubit.. pentru că nu am vrut să mă ştiu singură.. pentru că mi-a scris într-un moment în care eram atît de disperată încît am uitat de principii, de sentimente, de mîndrie, de dragoste (pînă la urmă) şi mi-am zis că n-ar fi rău să încerc (adică cîte fete se întîlnesc numai aşa de dragul întilnitului, numai că am neglijat un lucrul foarte important - eu chiar nu pot să joc rolul ăsta, mi-e ruşine de mine acum, şi îmi dau seama că sunt o ratată). Mda.. am vrut să mă joc.. şi gata m-am săturat de joacă sau mi-am dat seama că nu ştiu regulile sau poate le ştiu, dar.. nu-mi plac.
Şi cînd sunt deja hotărîtă să o termin cu tine.. cînd îmi spun ajunge! Pînă aici a fost! Iar apari, de parcă ai şti că încep să ies din joc, să cedez, la naiba, pentru că nu asta vreau să trăiesc, eu vreau ceva mai mult, mai frumos şi mai adevărat.. Nu sunt sigură, dar cred că mintea şi sufletul meu nu te vor, doar teama de singurătate mă mai leagă de tine, crede-mă, nimic mai mult.

  

Întîlnire de suflet.

Ieri am avut parte de o  întîlnire frumoasă. Un prieten drag a venit să ne vedem, așa cum promisese. Timpul a fost  scurt, dar totuşi ne-am bucurat de cîteva clipe lungi  pe care  le-am simțit cu sufletul. Am stat la povești, am împărtăşit gînduri că și în zilele în care stăm la telefon și povestim de se satură reţeaua Orange de noi; și a fost deosebit pentru că era prima dată cînd stăteam față în față după exact 1 an 8 luni și 1 zi (ai crezut că nu ştiu?!)..  după ce am legat această prietenie stranie și deplină. De la început nu-mi prea puneam mari speranțe în prietenia asta, pentru că ne-am  despărţit atunci practic ştiind foarte puţine unul despre altul, dar iată că (în pofida pauzelor pe care le-a avut relaţia asta) prietenia noastră a durat și sper să dureze încă mult timp. Noi nici nu am simțit asta, de parcă ne vedeam pentru a 100 - a oară, nu a fost nici o reţinere, nu o luasem de la zero nicicum.
Nu a fost cine ştie ce întîlnirea asta, dar a fost frumos pentru că ne-am văzut, cu toate că, să fiu sinceră, nu prea ne-am privit, dar oricum am simțit căldura unui om drag alături și am avut în sfîrşit ocazia să te strîng în braţe.
Mă bucur enorm că am reuşit să ne vedem, și că am legat prietenia asta, și mai precizez că nu este zi în care să nu distrug sensul cuvîntului ,,distanță'' în aceasta prietenie adevărată și unică. Distanţa nu există, există eternitate, și inimi..

 Mulțumesc pentru tot! (hug) Pînă la o nouă întîlnire!))

                                                    (asta-i imaginea ta de apel, ca să știi :D)

Happy Birthday, my dear blog! ))

Şi am început cam aşa :  ,, Da, este cam greu de crezut dar în cele din urmă am intrat şi eu în lumea blogurilor. ”
Azi e aniversarea de un an al bloguleţului meu drag! Ce fericire că a rezistat atît!

Vreau să-i urez blogului meu, multe posturi, mulţi vizitatori şi multi ani inainte, căci nu mă opresc aici! Sper că inspiraţia mea să nu piară şi să nu mă dau bătută în timp, astfel încît să renunţ la blog. Am avut multe tentative de genul ăsta, blogul meu a fost la un pas de ştergerea definitivă. Mă bucur, însă, ca nu am căzut în plasa impulsurilor de moment şi că am rămas printre utilizatorii blogspotului.

Vreau să le mulţumesc vizitatorilor mei. Vreau să-mi mulţumesc mie, cea de-acum un an, care a hotărît să înceapă un blog, pentru că acest “jurnal” virtual a devenit cel mai bun prieten al meu, locul meu de refugiu şi linişte.
Blogul meu a devenit o adevărată istorie a mea, am scris aici despre tot, am plis şi rîs, am iubit şi am urît împreună cu el. De multe ori stau şi-l răsfoiesc şi mă mir cît de uşor treceam de la o stare la alta, pentru că azi puteam scri despre cît de fericită sunt, iar a doua zi despre cît de tare m-a dezamagit cineva, el a ştiut să mă ''asculte'', m-a ajutat să trec peste momente grele sau mai puţin plăcute. Mă bucur că te am, BLOGULE)))

Pentru cea mai importantă persoană, pentru MAMA..

Am gasit undeva o continuare (mai bine spus inca o demonstratie) la unul din primele mele articole, era despre prietenia intre o fata si un baiat... Incep sa cred tot mai mult in ceea ce am scris atunci, viata imi aduce confirmarile necesare.:)))

Fata: Suntem cei mai buni prieteni, nu?
Băiatul: Da, normal!
Fata: Deci spune-mi sincer; de cine îţi place?
Băiatul: De nimeni. Iubesc pe cineva.
Fata: Ahh, trebuie să fie foarte norocoasă!
Băiatul: Cu siguranţă. M-am îndrăgostit de ea de cind am cunoscut-o.
Fata: Serios? Pai, avind în vedere că suntem cei mai buni prieteni , vreau să o cunosc. Sun-o!
Băiatul: Bine.
* Băiatul ia telefonul şi o sună pe prietena lui. *
Fata: Stai puţin, cred că îmi sună telefonul!
*fata răspunde la telefon*
Fata: Alo?!
Băiatul: Te iubesc!♥

1 Martie

E 1 martie, ziua in care gindurile imi zburda pe cimpuri inverzite, iar miresmele delicate de lalele si zambile fragede imi inunda simturile. Emotia unui nou inceput, a unei primaveri care sa ne aduca in fiecare zi seninul in case, imi ofera prilejul unei urari sincere pentru toti cei care au trecut si vor mai trece pragul acestui blog si pentru toti cei dragi. Anotimpul sarbatorii eterne, a bucuriei de a trai si a poftei de viata e aici. Sa profitam din plin de el, sa nu lasam sa treaca o secunda fara a zimbi si a iubi.