"Și e încă întuneric, și e frig și mi-i sooomn", iată primele mele gînduri, cele mai matinale.. Asta simteam la 6.25, cînd am ieșit pe poartă și am plecat spre autobuz.
Și totuși, somnoroasă și nedormită, am avut parte de o dimineață deosebită pe care aș mai repetao..
În drum spre autobuz, mi s-a întîmplat ceva într-adevăr nou pentru mine, am văzut o stea căzătoare (sau meteorit, ce-o mai fi...), dar s-a stins atît de repede încît abia am reușit să-mi pun o dorință (nu că aș crede în așa ceva, dar respect și eu "tradițiile"). Aveam impresia și mai înainte că am văzut stele căzătoare, dar m-am convins că acelea erau doar niște luminite, pentru că în dimineața aceea am putut admira acest fenomen, atît de iubit de romantici și visători, în adevărata lui spledoare.
Și mai e ceva, am am prins un apus minunat, stăteam lîngă șofer cu ochii pironiți în fereastră așteptînd, ca un copil ce-și așteaptă porția de ciocolată, să răsară soarele, să mă umple de lumină și căldură...Cerul era minunat... totul era minunat în clipele acelea, încît uitasem că de acasă mi-am propus să trag un pui de somn în autobuz... care somn cînt apusul mă "cheamă" la el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu