Gînduri...

    De  cîteva zile încerc să mai scriu ceva, dar mă simt atît de epuizată atît de săracă în cuvinte.. în pofida faptului că mintea mi-e plină de gînduri ce mă mistuie, mă răscolesc şi nu-mi dau pace...Poate e toamna de vină? Sau poate e vîrsta asta atît de ciudată? Sau poate e starea în care mă aflu... Nici eu nu ştiu... Acum simt singurătate... Îmi pare atît de rău că pierd oamenii...oamenii care îmi erau atît de dragi şi credeam că o să-i am o veşnicie alături...şi-i păcat... E dureros cînd simţi că nu ai însemnat nimic pentru ei, pentru că îţi dau la un moment dat cu piciorul şi te lasă singur cu toate gîndurile şi visele tale...
    Mă doare capul în ultima vreme, atît de tare încît am impresia că o să explodeze într-un moment dat...seara înainte de somn, îmi chinui mintea cu fel de fel de gînduri si meditaţii, cu vise si aberaţii de-ale mele, si probabil săraca nu mai are putere, a obosit şi ea, vrea linişte, caută somn... şi eu nu-i dau pace, eu o chinui mai tare şi mai tare.. nu vreau să adorm...îmi dau seama că gîndurile-mi provoacă dureri de cap...
    În acest moment mi-e milă de mine, mi-e milă de omul acesta  care îşi face atîtea vise, vrea atîtea...şi...şi nu obţine nimic...

24.10.2011

    "Și e încă întuneric, și e frig și mi-i sooomn", iată primele mele gînduri, cele mai matinale.. Asta simteam la 6.25, cînd am ieșit pe poartă și am plecat spre autobuz.
     Și totuși, somnoroasă și nedormită, am  avut parte de o dimineață deosebită pe care aș mai repetao..
     În drum spre autobuz, mi s-a întîmplat ceva într-adevăr nou pentru mine, am văzut o stea căzătoare (sau meteorit, ce-o mai fi...), dar  s-a stins atît de repede încît abia am reușit să-mi pun o dorință (nu că aș crede în așa ceva, dar respect și eu "tradițiile"). Aveam impresia și mai înainte că am văzut stele căzătoare, dar m-am convins că acelea erau doar niște luminite, pentru că în dimineața aceea am putut admira acest fenomen, atît de iubit de romantici și visători, în adevărata lui spledoare.
     Și mai e ceva, am am prins un apus minunat, stăteam lîngă șofer cu ochii pironiți în fereastră așteptînd, ca un copil ce-și așteaptă porția de ciocolată, să răsară soarele, să mă umple de lumină și căldură...Cerul era minunat... totul era minunat în clipele acelea, încît uitasem că de acasă mi-am propus să trag un pui de somn în autobuz... care somn cînt apusul mă "cheamă" la el...

E "bine"!

    Suntem foarte politicoşi. Zîmbim atunci cînd trebuie, nu facem gesturi necuvenite. E normal, doar nu trăim în junglă. Strîngem mîini, nici prea tare, nici prea încet. Folosim des "da, mulţumesc", "nu, mulţumesc", "este ok aşa", "perfect, în regulă", "a fost bine". Ne place cam orice şi nu suntem capricioşi. Mîndri de noi, ne simţim integraţi, adaptaţi, funcţionali din punct de vedere social.

În general, cam totul este, vorba francezului, "comme ci, comme ça".
    Încercam să ne păstram dispoziţiile şi umorile în doze moderate. Nici prea cald, nici prea rece. Sau dăm impresia de "incomozi", de "depresivi". Or, ceea ce ne dorim, mai presus de orice, este să eliminăm suspiciunile celor din jur. Nici veseli, nici trişti. Ci aşa cum e cel mai bine: sănătoşi. Urmînd aceste tonalităţi, nu vom da greş: societatea ne va înghiţi şi ne va digera, nu riscăm să fim eliminaţi ca un corp străin sau, ce ştiu eu, chiar dăunător.
    Îmi întreb prietenii "Cum a fost în weekend? La film? În vacanţă? La sărbătoare?" şi răspunsul este inevitabil "bine" sau cum mai zic moldovenii “klasna”. Vocabularul cu care acordăm calificative lucrurilor din viaţa noastră este unul extrem de sărăcăcios. Să însemne asta că şi vieţile noastre sunt la fel?!
    Mi-e teama că omniprezentul "bine" începe să însemne multe şi în acelaşi timp nimic prin îndelungata lui folosire în contexte dintre cele mai diverse. La fel de bine poate să însemne "m-am plictisit de moarte", "a fost aşa şi aşa", "a fost ok", "nimic extraordinar", "a fost drăguţ". În plus, contează mult intonaţia cu care e rostit. E vorba de modul în care ne ascundem nemulţumirile şi problemele  în spatele unui cuvînt menit să oprească interogări viitoare. "Bine" nu deschide nimic, ci doar închide o uşă dupa el.
    Fac un pariu cu mine însămi: nu voi mai folosi "bine" timp de o săptămînă. Nu rîdeţi, încercaţi şi voi dacă vă gîndiţi că e aşa uşor. În locul lui, voi încerca să folosesc cuvinte cu substanţă, care chiar spun ceva celuilalt, cuvinte mai sincere şi care să transmită o stare, nu doar lehamitea de a gîndi şi a evalua ceva.

un moment..

Simt că am nevoie să fiu alt om...
Uneori, am iluzia imprimată în minte că-s fericită. Într-un final, e minciună. Trebuie să schimb asta şi o s-o fac pentru că asta îmi doresc acum cel mai mult!))