Dacă cineva ne-ar întreba, repede-repede, ce
este familia, ce-am răspunde?
Ne-am gîndi la mama, la tata, la frații noștri, la bunici. Poate cuvintele s-ar aduna greu, dar, sigur, fața ni s-ar lumina.
Ne-am aduce aminte de mîinile calde ale mamei care ne-au sprijinit primele încercări de a descoperi lumea, de privirea ei îngrijorată într-o noapte cînd am fost chinuiți de febră, de fericirea ce i-a cuprins întreaga ființă la primul nostru calificativ de ”foarte bine”, de emoția ce o stăpînea la prima noastră serbare...
Ne-am aduce aminte de brațele puternice ale tatei care ne fac să ne simțim mai siguri pe noi, de ochii lui ce descoperă în adîncul ființei noastre năzdrăvăniile pe care încercăm să le ținem ascunse, de jocurile și clipele minunate trăite împreună...
Și-am putea încerca și un răspuns : „Pentru mine, familia este totul!” .
Am înțelege atunci că noi nu însemnăm ceva decît alături de ai noștri, că viața noastră e mai frumoasă, mai luminoasă, dacă e ocrotită de cei dragi, că familia este cel mai bun, cel mai favorabil mediu pentru dezvoltarea noastră, un mediu unde nu ar trebui să existe loc pentru neînțelegeri și violență.
Milenii de-a rîndul, familia a fost rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației, a însemnat stabilitate în timp și speranță pentru viitor.
Deoarece omul a fost creat să trăiască în colectivitate, familia contribuie enorm la dezvoltarea deplină a facultăților sale intelectuale și psihice, și a caracteristicilor lui de natură socio-emoțională. Pentru aceasta omul trebuie să se manifeste întru-un mediu favorabil, familia, reprezentînd mediul perfect. Relațiile de interdependență dintre părinţi şi copii și relația de susținere reciprocă dintre soț şi soție au menirea de a furniza acele resurse interioare care să ajute individul să depășească situațiile critice din viață și să dea randament la nivelul adevăratelor lui resurse interioare.
Mulțumesc lui Dumnezeu că mai există și oameni în preajma cărora nu trebuie să-mi țin scutul sus și armele pregătite mereu de atac. Că pot crea, cu ajutorul lor, propria noastră lume în care ne ajutăm reciproc și ne sprijinim fără să ne judecăm slăbiciunile și acțiunile, unde mă pot întoarce liniștită de fiecare dată cînd simt nevoia de a cere un sfat sau de a cere o mînă de ajutor. Mă bucur că am alături oameni în sufletul cărora am găsit mereu înțelegere, compătimire, afecțiune și refugiu. Mă bucur că am o familie în care violența nu e o metodă de educație.
În sînul familiei mele găsesc mereu oameni care mă iubesc și mă fac să zîmbesc, care-mi oferă mîngîiere, care mă încurajează și care mă ajută să cresc, oameni ce-mi rămîn alături pînă la sfîrșit, ființe dragi care mi-au dăruit amintiri frumoase, care m-au determinat să devin un om bun, oameni ce o să-i păstrez în suflet toată viața.
Totuși, spre regret există și familii în care se întîlnesc certuri, neînțelegeri, abandonuri, violență, lacrimi și durere.
Violența în familie este un fenomen care, în mare măsură, încă nu este conștientizat de către societate ca fiind ceva deosebit de grav. Poate de aceea sunt mulți cei care preferă să nu intervină în cazul în care asistă la o asemenea scenă. Violența în familie nu este ceva normal. Și nu este ceva ce trebuie acceptat ca atare. De asemenea, fiecare din noi ar trebui să-și pună întrebarea: “Eu cum aș reactiona daca aș vedea un bărbat ce-și bate soția, sau un părinte ce-și bate copilul?”. Nu e corect să spunem: “ Nu mă bag, pentru că nu e treaba mea”. Ba da, este treaba noastra, a tuturor, pentru că acesta este un fenomen care afectează nu doar pe cei implicați ci întreaga societate în care trăim. Fiecare copil are nevoie de o familie care să devină un mediu favorabil formării personalității sale, un mediu fără violență, și aceasta este problema întregii societăți deoarece acest copil, la rîndul său, prin personalitatea sa, vă influența nemijlocit asupra comunității din care face parte.
Familia nu va deveni un mediu non-violent totalmente atîta timp cît în societate vor exista indivizi ce cred că “bătaia este ruptă din cer” și trebuie să facă parte integrantă din educația unui copil. Trăim o perioadă în care violența se întîlnește la orice colț de stradă, ar trebui să conștientiăm că măcar în sînul familie fiecare trebuie să găsească dragoste, înțelegere și afecțiune. Avem nevoie de familii model care să educe copii capabili să schimbe lumea, copii plini de dragoste de viață și frumos, copii ce vor dori să formeze ,mai apoi, și ei o familie fericită, în care violența să nu aibă loc. Avem nevoie de familii ca mediu non-violent.
Ne-am gîndi la mama, la tata, la frații noștri, la bunici. Poate cuvintele s-ar aduna greu, dar, sigur, fața ni s-ar lumina.
Ne-am aduce aminte de mîinile calde ale mamei care ne-au sprijinit primele încercări de a descoperi lumea, de privirea ei îngrijorată într-o noapte cînd am fost chinuiți de febră, de fericirea ce i-a cuprins întreaga ființă la primul nostru calificativ de ”foarte bine”, de emoția ce o stăpînea la prima noastră serbare...
Ne-am aduce aminte de brațele puternice ale tatei care ne fac să ne simțim mai siguri pe noi, de ochii lui ce descoperă în adîncul ființei noastre năzdrăvăniile pe care încercăm să le ținem ascunse, de jocurile și clipele minunate trăite împreună...
Și-am putea încerca și un răspuns : „Pentru mine, familia este totul!” .
Am înțelege atunci că noi nu însemnăm ceva decît alături de ai noștri, că viața noastră e mai frumoasă, mai luminoasă, dacă e ocrotită de cei dragi, că familia este cel mai bun, cel mai favorabil mediu pentru dezvoltarea noastră, un mediu unde nu ar trebui să existe loc pentru neînțelegeri și violență.
Milenii de-a rîndul, familia a fost rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației, a însemnat stabilitate în timp și speranță pentru viitor.
Deoarece omul a fost creat să trăiască în colectivitate, familia contribuie enorm la dezvoltarea deplină a facultăților sale intelectuale și psihice, și a caracteristicilor lui de natură socio-emoțională. Pentru aceasta omul trebuie să se manifeste întru-un mediu favorabil, familia, reprezentînd mediul perfect. Relațiile de interdependență dintre părinţi şi copii și relația de susținere reciprocă dintre soț şi soție au menirea de a furniza acele resurse interioare care să ajute individul să depășească situațiile critice din viață și să dea randament la nivelul adevăratelor lui resurse interioare.
Mulțumesc lui Dumnezeu că mai există și oameni în preajma cărora nu trebuie să-mi țin scutul sus și armele pregătite mereu de atac. Că pot crea, cu ajutorul lor, propria noastră lume în care ne ajutăm reciproc și ne sprijinim fără să ne judecăm slăbiciunile și acțiunile, unde mă pot întoarce liniștită de fiecare dată cînd simt nevoia de a cere un sfat sau de a cere o mînă de ajutor. Mă bucur că am alături oameni în sufletul cărora am găsit mereu înțelegere, compătimire, afecțiune și refugiu. Mă bucur că am o familie în care violența nu e o metodă de educație.
În sînul familiei mele găsesc mereu oameni care mă iubesc și mă fac să zîmbesc, care-mi oferă mîngîiere, care mă încurajează și care mă ajută să cresc, oameni ce-mi rămîn alături pînă la sfîrșit, ființe dragi care mi-au dăruit amintiri frumoase, care m-au determinat să devin un om bun, oameni ce o să-i păstrez în suflet toată viața.
Totuși, spre regret există și familii în care se întîlnesc certuri, neînțelegeri, abandonuri, violență, lacrimi și durere.
Violența în familie este un fenomen care, în mare măsură, încă nu este conștientizat de către societate ca fiind ceva deosebit de grav. Poate de aceea sunt mulți cei care preferă să nu intervină în cazul în care asistă la o asemenea scenă. Violența în familie nu este ceva normal. Și nu este ceva ce trebuie acceptat ca atare. De asemenea, fiecare din noi ar trebui să-și pună întrebarea: “Eu cum aș reactiona daca aș vedea un bărbat ce-și bate soția, sau un părinte ce-și bate copilul?”. Nu e corect să spunem: “ Nu mă bag, pentru că nu e treaba mea”. Ba da, este treaba noastra, a tuturor, pentru că acesta este un fenomen care afectează nu doar pe cei implicați ci întreaga societate în care trăim. Fiecare copil are nevoie de o familie care să devină un mediu favorabil formării personalității sale, un mediu fără violență, și aceasta este problema întregii societăți deoarece acest copil, la rîndul său, prin personalitatea sa, vă influența nemijlocit asupra comunității din care face parte.
Familia nu va deveni un mediu non-violent totalmente atîta timp cît în societate vor exista indivizi ce cred că “bătaia este ruptă din cer” și trebuie să facă parte integrantă din educația unui copil. Trăim o perioadă în care violența se întîlnește la orice colț de stradă, ar trebui să conștientiăm că măcar în sînul familie fiecare trebuie să găsească dragoste, înțelegere și afecțiune. Avem nevoie de familii model care să educe copii capabili să schimbe lumea, copii plini de dragoste de viață și frumos, copii ce vor dori să formeze ,mai apoi, și ei o familie fericită, în care violența să nu aibă loc. Avem nevoie de familii ca mediu non-violent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu