Să învăţ să admir..(pentru mine)

Sunt perioade în viaţa mea cînd tînjesc să cunosc oameni noi cu care să rezonez, dar acest lucru nu se întîmplă. Acum am înţeles că nu se întîmplă pentru că obişnuiesc să observ mai degrabă defectele decît calităţile, să judec în loc să admir, să mă uit la oameni doar cu mintea, nu şi cu inima.
Îmi construiesc mental nişte şabloane despre cum ar trebui să fie prietenii mei, iubitul sau persoanele apropiate, iar dacă cineva nu se încadrează mă grăbesc să le pun etichete sau să îmbrăţişez o atitudine închisă. Cum spunea cineva „atunci cînd judeci oamenii nu mai ai timp să-i iubeşti”. Dacă continui să critic în loc să admiri o să ajung singură... de asta în ultima perioadă încerc să mă schimb, să renunţ la "şabloane", pentru că ele mă fac să pierd oamenii de lîngă mine.. puţiniii oameni care încearcă să se apropie de mine.

Am observat că oamenii devin mai frumoşi atunci cînd admiră frumosul. Cît de frumoşi sunt copiii cînd se bucură de ceea ce văd. La fel suntem şi noi, doar că atunci nu avem o oglindă la îndemînă care să ne arate sclipirile din ochi şi seninătatea din priviri.

A venit şi rîndul inimii să-şi ceară drepturile şi să ne uităm unii la alții cu sclipiri de dragoste în ochi, oricît am fi de diferiţi. Ne-ar ajuta enorm mai multă dragoste în privire atunci cînd ieşim pe stradă, cînd cineva ne enervează în trafic, cînd un prieten ne vorbeşte urît sau cînd cineva ne salută cu un zîmbet pe care pînă atunci nu l-am remarcat. Să revenim la acea natură profund umană şi dacă nu putem răspunde cu dragoste la indiferenţă, măcar să răspundem cu dragoste la dragoste, pentru că şi asta am cam uitat, o spun din propia experinţă. E o lecţiie pentru noi toţi!
Un filmuleţ exact la temă: