Revenire

M-am săturat de oameni care îmi spun cum sunt şi ce ar trebui să fac, aşa cum m-am săturat să le cer celor pe care îi consider superiori să-şi dea cu părerea asupra mea.

Oricît ar fi de minunaţi aceşti oameni, noi niciodată nu vom fi la fel ca ei. Asta pentru că suntem diferiţi, şi fiecare are un alt rol (roluri diferite dar complementare).

Am obosit să urmez drumuri bătătorite de alţii, să cîntăresc ideile lor şi mai ales… şi să mă lupt cu mine însumi. Nici o frunză din acelaşi copac nu este la fel ca celelalte, nici un fulg de nea nu are acelaşi format, atunci de ce m-aş încăpăţîna să devin ceea ce nu sunt?

Indiferent dacă este un moft, o nevoie sau o etapă necesară, ştiu sigur că vocea interioară este singurul meu ghid, care nu e aceeaşi cu vocea perfecţionistă din capul meu sau din capul altora.

Dacă eu am răbdare cu mine, nu mă mai priveşte dacă ceilalţi nu au  cu mine.

Dacă eu mă accept aşa cum sunt, nu e treaba mea dacă ceilalţi nu mă acceptă.

Și dacă eu mă iubesc pe mine însumi aşa cum sunt, iubirea mea nu mai este condiţionată de ceea ce fac sau nu fac ceilalţi pentru mine…

Iubesc… pur şi simplu, fără condiţii, fără circumstanţe favorabile sau nefavorabile, fără a mai face proiecţii în viitor, fără a mai aştepta la nesfîrşit momentul potrivit pentru a manifesta ceea ce simt, fără a-l răni pe celălalt şi fără iluzia nemiloasă a perfecţiunii.

Acum ştiu că a-şi asuma dreptul de a-i eticheta pe ceilalţi şi de a le spune ce crezi tu că ar trebui să facă pentru a se îndrepta nu e decît o iluzie din marea de iluzii ale acestei lumi care ne păcăleşte zilnic. Nu există nici o reţetă, există în schimb o singură poţiune magică care vindecă orice boală şi orice durere- iubirea.