sâmbătă, 14 aprilie 2012

''Aproape căsătoriţi'' de Jane Costello

Am în faţă o carte bună - ''Aproape căsătoriţi'' de Jane Costello. Este o carte din alea pe care începi să le citeşti cu reţinere, dar de care nu te mai poţi despărţi. Cărţile care îţi fură zîmbete sau te fac să rîzi cu hohote gălăgioase, cînd eşti singură, în pat, duminică seara. Cărţile pe care le termini într-o zi, maxim trei, în ciuda faptului că au 500 de pagini şi care te fac să redescoperi plăcerea de a citi. M-a costat doar 3 zile de relaxare şi de chef nebun de a citi! Cartea asta nu m-a lăsat deloc să mă gîdesc la problemele mele, m-a făcut să rîd în continuu, mi-a arătat că nimic nu e imposibil, mi-a sugerat că e normal să greşesc dar că nu e nevoie să fac o tragedie din asta! A, şi am m-a învăţat că undeva, există pentru toţi un suflet pereche! Şi că niciodată viaţa nu e aşa cum ţi-o imaginez tu, ci mult mai bună.

Părăsită de logodnic în faţa altarului, Zoe Moore se simte incapabilă să facă faţă umilinţei şi privirilor compătimitoare ale prietenilor şi familiei şi se hotărăşte să se mute pentru o vreme în America. Odată ajunsă acolo, tînăra devine bonă copiilor unui văduv nesuferit, dificil, dar extrem de atrăgător şi de sexy. În timp ce le cîştigă pas cu pas inima copiilor, Zoe se simte din ce în ce mai frustrată de atitudinea tatălui lor, Ryan, pe care îl consideră un nemernic insensibil, dar de care se simte atrasă în mod inevitabil. Finalul este unul previzibil dar foarte romantic şi emoţionant.

''Aproape căsătoriţi'' este o lectura uşoară, care ne reaminteşte că nu întotdeauna deciziile luate sunt cele mai bune şi că dragostea se poate găsi chiar şi atunci cînd suferi,trebuie doar să te trezeşti la timp înainte să faci cea mai mare greşeală. Este o carte despre prietenie, dezamăgire dar şi speranţă, bucuria de a  încerca ceva nou şi ce e mai important,o carte despre dragoste. O lectură abligatorie!

p.s.: Abia aştept să iasă un film după cartea asta, va fi unul bun!))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu