Și dacă dragoste nu e... e LINIȘTE!

În ultima perioadă am o stare ciudată, am cam obosit și tot ceea ce mă preocupa mai înainte chiar nu mă mai interesează. Tot ce vreu e liniște, să dorm cît vreau, să mai uit la un film bun, să ies cu prietenii, să  fac fel de fel de chestii de genul ăsta. Am nevoie de o pauză, să închid ochii și să zic 'duceți-vă cu toții dracului' și să fug cît mai departe de toată nebunia asta. Sunt adolescentă lăsați-mă să fac ce vreau și să mă bucur de anii aceștia. La naiba cu iubirile adevărate, suferințele, maturitatea și tîmpeniile astea. O să am o viață să fiu matură. Deocamdată vreau să fiu tînără! Lăsați-mă să cad de o mie de ori, ma voi ridica de fiecare dată, promit. Nu vreau 'iubire adevarată', știți de ce? Pentru că la vîrsta mea nu există asta, la vîrsta mea nu fac decît să mă  îmbăt cu iluzii ca mai apoi acestea să mă distrugă. Un iubit, fals sau adevărat, nu-mi pasă, ceea ce știu și mă preocupă e că am suferit enorm, iar acum nu mai am chef de asta. Acum nu-mi prea pasă de latura asta a vieții!))

...

Глупый, найди её и скажи что любишь…что никому не отдашь…Не спрашивай разрешения…просто поцелуй…обними так, что бы она почувствовала, то что действительно нужна тебе.

Ce este iubirea? E exact asta:

Şi voi ce spuneţi?!

Către blogul meu:

''Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întîmplă. Poate că-mi scriu chiar mie.''   Antoine de Saint Exupery

My story...

   În ultima vreme am început să ascult un post de radio naţional şi iată ce melodie minunată am ''găsit'' azi. Mi-a plăcut de la  primele acorduri.. şi a început să plouă, era o ploaie rece şi deasă, ca ploile de vară (chiar îmi era dor de aşa o ploaie), şi ploua minunat.. Ploua şi în inima mea, ploua cu sentimente, cu amintiri, cu vise peste vise, cu iluzii peste iluzii.. şi era frumos pentru că mă simţeam într-o poveste, era o stare care nu poate fi descrisă.. era ciudat şi minunat.. eram fericită şi tristă.. Fericită pentru că am prins un asemenea moment frumos: o piesă de suflet, o ploaie curată şi o poveste de dragoste minutată (din piesă).. iar tristă pentru că nu am jucat într-o asemenea poveste.. Sînt o visătoare.. ştiu. Prea visătoare pentru realitatea asta. În mintea mea totul e altfel, e ca în filme, e că în piesa asta.. în mintea mea toate au un ''happy end''. Nu ştiu ce-o să mă fac cu caracterul ăsta.. deja am dat-o în bară din cauza lui şi încă o să mai am de suferit, o ştiu. Şi mai ştiu că nu există aşa poveşti în relitate, că e imposibil aşa ceva.. şi totuşi eu încă sper.. şi totuşi în mintea mea de copil adult eu îmi scriu povestea mea frumosă, mi-o scriu în fiecare seară înainte de somn, mi-o scriu de fiecare dată cînd ascult o piesă în care aş vrea să fiu, mi-o scriu de fiecare dată cînd văd un film bun, de fiecare dată cînd citesc ceva de unde aş putea copia cîte ceva pentru a-mi întregi povestea, pentru a o face cît mai frumoasa, cît mai perfectă... În povestea mea sînt fericită.. să nu credeţi că nu plîng, plîng şi acolo, dar acolo are cine-mi şterge lacrimile..
    Îmi place să visez, e pentru mine cel mai bun mod de a-mi nimici suferinţa pe care mi-o aduce realitatea, mă ajută să mă rup de rutină, de singuratate. Are şi efecte negative, dar pentru asta există raţiunea, ea mă ţine pe pămînt cît realitatea să nu pară atît de acră. Dar mai e ceva ce nici raţiunea nu poate preveni.. sînt dezamăgirea şi teama că niciodată nu va fi ca-n poveste. Dar asta las pe seama timpului, pe seama maturităţii şi a vieţii, poate ele o să mă îndepărteze de vise şi poveşti, poate ele o să mă aducă mai aproape de realitate.. Dar nu vreau, nu acum... mie îmi place mai tare alături de visele mele.. (...şi acum mi se face dor de copilarie, de timpurile cînd aveam 4-6 ani, atunci totul era posibil pentru că cu o scara destul de lungă puteai ajunge la cer, pentru că existau printese şi castele undeva peste mări, pentru că exista Moş Crăciun.. dar paranteza mea devine prea lungă, o s-o continui altă dată..). Deci am spus că-mi place să visez.. chiar îmi place, şi mă doare-n cot dacă nu-s bună pentru realiatea asta care face glume pe seama viselor mele, realitatea în care nu ma încadrez (nici nu vreau, nu-mi trebuie!), realitatea în care predomină rutina şi indiferenţa, n-am nevoie de ea pentru că am visele mele, vise în care mă simt bine şi asta contează cel mai mult pentru mine la moment, iar dacă realităţii nu-i convine ceva nu are decît să ia atitudine, să facă ceva ca să arate măcar puţin de tot cu visele mele.. atunci o să fiu gata să renunţ la povetea mea în favoarea poveştii pe care o să mi-o ofere ea.

O seară frumoasă!)) Eu mă duc să-mi continui ''my story'' :D

p.s.: aici, realitatea = oamenii care mi-i ''scoate'' viaţa în cale.

''Aproape căsătoriţi'' de Jane Costello

Am în faţă o carte bună - ''Aproape căsătoriţi'' de Jane Costello. Este o carte din alea pe care începi să le citeşti cu reţinere, dar de care nu te mai poţi despărţi. Cărţile care îţi fură zîmbete sau te fac să rîzi cu hohote gălăgioase, cînd eşti singură, în pat, duminică seara. Cărţile pe care le termini într-o zi, maxim trei, în ciuda faptului că au 500 de pagini şi care te fac să redescoperi plăcerea de a citi. M-a costat doar 3 zile de relaxare şi de chef nebun de a citi! Cartea asta nu m-a lăsat deloc să mă gîdesc la problemele mele, m-a făcut să rîd în continuu, mi-a arătat că nimic nu e imposibil, mi-a sugerat că e normal să greşesc dar că nu e nevoie să fac o tragedie din asta! A, şi am m-a învăţat că undeva, există pentru toţi un suflet pereche! Şi că niciodată viaţa nu e aşa cum ţi-o imaginez tu, ci mult mai bună.

Părăsită de logodnic în faţa altarului, Zoe Moore se simte incapabilă să facă faţă umilinţei şi privirilor compătimitoare ale prietenilor şi familiei şi se hotărăşte să se mute pentru o vreme în America. Odată ajunsă acolo, tînăra devine bonă copiilor unui văduv nesuferit, dificil, dar extrem de atrăgător şi de sexy. În timp ce le cîştigă pas cu pas inima copiilor, Zoe se simte din ce în ce mai frustrată de atitudinea tatălui lor, Ryan, pe care îl consideră un nemernic insensibil, dar de care se simte atrasă în mod inevitabil. Finalul este unul previzibil dar foarte romantic şi emoţionant.

''Aproape căsătoriţi'' este o lectura uşoară, care ne reaminteşte că nu întotdeauna deciziile luate sunt cele mai bune şi că dragostea se poate găsi chiar şi atunci cînd suferi,trebuie doar să te trezeşti la timp înainte să faci cea mai mare greşeală. Este o carte despre prietenie, dezamăgire dar şi speranţă, bucuria de a  încerca ceva nou şi ce e mai important,o carte despre dragoste. O lectură abligatorie!

p.s.: Abia aştept să iasă un film după cartea asta, va fi unul bun!))

Faceţi cunoştinţă, ea e Veronica (Nika) sau cea mai bună prietenă..

De obicei noi nu prea observăm cîte persoane, care ţin la noi, avem alături. Observăm, de cele mai multe ori, doar pe cei care impresionează prin falsificarea dublă a feţei lor, nimic mai mult. Temporar. Adevăraţii oameni ne uimesc zilnic prin puritatea, sinceritatea şi dragostea lor.
Eu nu pot decît să mulţumesc că ai apărut în drumul meu. Îţi mulţumesc pentru toate vorbele spuse zilnic, pentru răbdarea ta de piatră. Doar tu poţi să mă asculţi ore în şir, doar tu poţi să-mi suporţi caracterul meu şi să mă strîngi în braţe.

Şi mulţumesc pentru o duminică specială.. aşteaptă-mă pentru că degrabă iar îţi fac o vizită să nu crezi că scapi aşa uşor, avem de văzut încă multe locuri, de făcut încă multe poze, de zîmbit şi pălăvrăgit tare, tare mult! :P :D )))

Curajul de a spune "Te iubesc"

"Te iubesc" - cuvintele care au o semnificaţie atît de complexă şi care sînt de o mare încărcătură sentimentală. Foarte puţini avem curajul să le spunem atunci cînd simţim că vrem s-o facem. Şi e păcat pentru că dacă am face-o la momentul potrivit am putea rezolva o mulţime de probleme. E dificil să recunoşti că simţi ceva pentru o persoană, că o vezi specială şi că ai vrea să fie mai mult cu tine, e dificil pentru că de cele mai multe ori ne e frică că nu ni se va răspunde la fel şi că o să  avem de suferit. Şi totuşi, cînd cineva găseşte curaj să se destăinuie e un gest demn de admiraţie, pentru că e frumos, pentru că e special pentru că ascunde mii şi mii de alte sentimente, mii şi mii de alte cuvinte... A spune ”Te iubesc” cuiva nu este o slăbiciune, este un lucru pe care oamenii cei mai puternici îl fac! Aici este vorba despre ''te iubesc-ul'' care vine din inimă, din suflet, nu de cel fals pe care îl spui numai aşa ca să acoperi un gol, ca să-ţi faci faţă, ca să minţi pe cineva din fel de fel de motive.

Personal, nu am spus încă nimănui un ''te iubesc'' din tot sufletul, nu că nu am iubit, ba chiar am făcut-o la intensităţi mari şi foarte mari dar atunci nu am avut curajul să mărturisesc acest fapt, iar în alte dăţi simţeam că persoana de lîngă mine nu merită o asemenea confesiune. Dar nici nu am primit un ''te iubesc'' de acest fel, am primit din alea false, pentru că le simt de la o poştă, miros a minciună. E greu să vorbeşti despre asemenea lucruri, e ciudat şi doare. Doare pentru că realzezi cît ai pierdut din cauza lipsei de curaj pe de o parte şi a minciunii pe de alta. Ar fi mai bine dacă am spune asta ori de cîte ori simtim şi niciodată nu am încerca să facem o minciună din asta. Trebuie să recunosc, avem nevoie de mult curaj, de curajul de a spune sincer: ''te iubesc''. ))