E cumplită senzaţia asta de renunţare pentru că nu-mi stă în putinţă să fac mai mult. Dar indiferent ce aş pierde, nu-mi pierd speranţa! E singurul lucru care mă ţine pe linia de plutire oricît de adînci ar fi apele în care mă scald.
Încerc din răsputeri să-mi împlinesc un vis, o dorinţă, iar uşile se închid una cîte una în faţa mea. Ştiu ce-mi lipseşte cel mai mult în acest moment dar nu ştiu la ce se aşteaptă de la mine alţii de tot dau greş.
Da, sunt momente cînd doar tristetea e tot ce avem. Tot ce auzim. Tot ce vedem. Dar undeva, într-un colţişor, ascunsă, stă speranţa. Singura care ne trage uşor, uşor din adîncurile durerii.
Aşa cum după orice zîmbet urmează o lacrimă, la fel, fiecare lacrimă va fi ştearsă de un zîmbet!
Lucrurile îşi au cursul lor.. şi indiferent cît de nerabdători şi de ambiţioşi am fi, sau cît de mult ne-am strădui, ele vor veni doar la timpul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu