Impuls.

   Totul e o prostie .. Mi se pare că multe din lucrurile ce le fac nu le mai găsesc rostul şi totuşi continu.. De ce? Pentru că am o reţinere să mă despart de ele, să renunţ la ele. Nu pot!? Pot dar nu vreau.
    Totul ţine de voinţă la urma urmei dar ceva acolo mă opreşte. De ce? Nici eu nu ştiu. Poate pentru că sper la ce e mai frumos sau pentru că ceea ce e mai greu de obţinut aceea vreau să obţin. Da poate ăsta ar fi răspunsul ..Sau poate nu..
    De cîte ori am încercat să-mi pun ordine în viaţa, în gînduri, în sentimente sau în amintiri m-a înghiţit haosul. Prezentul şi trecutul se amestecă, regretele tîrzii şi neputinţele actuale mă cuprind şi îmi dau o stare de furie şi atunci mă apuc să fac curăţenie. E un impuls aproape inconştient, de a aşeza toate lucrurile la locul lor, redîndu-mi sentimentul de siguranţă. Încerc să stăpînesc ceea ce se întîmplă în viaţa mea dar e clar că lucrul ăsta mă depăşeşte.
   Odată ce a apărut cineva neprevăzut în ''program'' se blochează şi reacţiile sunt penibile iar eventualele răspunsuri - idioate de-a dreptul. Dacă aş putea să-l şterg cu guma aş pretinde că nici n-a existat vreodată! Dar din păcate, lucrurile nu sunt atît de simple iar atunci cînd este vorba despre mine categoric totul ia proporţii.