Mariana ascultă :

Melodia asta mă face să sar în picioare... mă umple de fericire! Vara asta este Zuuuuuuuuuuuuu!

E bine aşa!

   Încet, încet, te resemnezi pe realitate..Că viaţa merge, că clipele nu se opresc, că trebuie să mă ocup de viaţa mea, de mine, să am activităţile mele, că trebuie să trăiesc calm cu mine însumi, să mă iubesc, să am grijă, şi cel mai important să umplu timpul cu ceva util..

   Acum am tot timpul din lume, ca să mă gîndesc, ce vroiam să fac de mult timp dar nu găseam potrivire niciodată, sau cu ce să mă ocup ca să mă simt împlinită...

   Acum am tot timpul din lume să meditez, să răscolesc prin creier, să iau decizii sau pur şi simplu să visez culcată pe patul meu mic sau poate pe iarbă uitîndu-mă la frumosul cer. 
   Acum am timp de toate, am timp de gînduri frumoase, am timp de gînduri urîte, am timp de gînduri pozitive sau de cele negative, de cele optimiste, de cele pesimiste, de cele albe sau cele negre...

   Acum totul e al meu...înafară de un lucru, dar gîndesc eu că totuşi e mai bine aşa...

Acum moto-ul pe care l-am făcut este enorm de scurt: "E bine aşa!"

Acum resemnează-te pe tot, viaţa continuie pe la toţi, clipele nu se opresc, fiecare şi-o aranjează cum poate, cum vrea sau cum decide...

наша песня..

    Сегодня я нашла эту песню, нашу песню, наш последний танец ...И действительно, в то утро мы расстались навсегда... (как в песнe)

    Я знаю что ты очень меня ценил, ты показал мне что значит быть любимой... Я, к сожалению не была в состоянии погасить твою любовь ... Я не заслуживала тебе ...
    Но я хочу поблагодарить тебе за все, за то что ты не сдался, за мой первый поцелуй, за твои объятий, за ту красивую и так романтичною прогулку а которой я лишь могла мечтать, за твои слезы разлуки, за все!

    Я хочу чтобы ты простил меня, потому что я не поступила хорошо с тобой, ты не заслужил этого...

Сейчас мне очень жаль и не смотря на то что ты никогда не читаешь это, я решила писать на русском  чтобы ты понимал, потому что так легче для меня поблагодарить тебе...

    Я, вероятно, писала с ошибками, но ты понял меня и с ошибками, и понял меня даже когда молчала ...

DA, SUNT!

DA, sunt o naivă.. pentru că încerc să pun suflet în fiecare început..
DA, sunt o visătoare.. pentru că visez cu ochii deschişi şi îmi creez iluzii în care mă impun să cred..
DA, cred şi trăiesc în poveşti.. pentru că asta mă face să cred în minuni, cu toate că acestea nu se întîlnesc în povesti..
DA, nu mă gîndesc la avantaje şi dezavantaje.. pentru că vreau să trăiesc din plin clipa pe care o am, fără să mă gîndesc la lacrimile sau durerea de mîine.. pentru mine o clipă de fericire, de adevărată fericire, merită ani de regrete..
DA, mă arunc în gol fără ca să verific dacă e prăpastie sau nu.. pentru că nu mi-e frică de nimic, atîta timp cît sunt sigură de ce simt..
DA, nu sunt perfectă, dar cel puţin sunt sinceră..
DA, nu regret de apusul care-mi fură lumina zilei.. pentru că ştiu că va apărea răsăritul care-mi va aduce mai mult decît lumina de ieri.. îmi va aduce căldură..
DA, acum vreau totul sau nimic.. pentru că am obosit să dau tot şi să primesc nimic.. nu vreau să-mi pierd sufletul.. dacă-l pierd nu mai am nimic.. nu vreau să fiu un trup gol..

       (Inspirat din sentimente )

La mulţi ani, mămică!

     An după an, o regăsesc mai frumoasă, mai blîndă, mai îngăduitoare, mai amuzantă, mai drăgăstoasă, mai iubitoare, mai înţeleaptă, mai puternică.
    Pentru că azi este ziua ta, vreau să-ţi mai amintesc încă o dată cît de mult însemni pentru mine...Te iubesc, mamă, pentru că exişti, pentru că îmi eşti prietenă înainte de mamă, pentru că ai grijă de mine de 17 ani. Te admir din toata inima pentru cine eşti, pentru eleganţa ta, pentru calmul tău, pentru frumuseţe, pentru generozitate, pentru delicateţe… Iartă-mă pentru toate momentele în care uit să-ţi arăt asta. Te iubesc! Îţi mulţumesc! Sunt recunoscătoare că eşti în viaţa mea! Şi îţi mulţumesc pentru toate momentele în care îmi inspiri linişte şi echilibru, pentru toate cuvintele de încurajare şi pentru bucuria cu care vii în întîmpinarea fiecărui succes pe care-l am.
    Tu eşti idealul meu feminin şi sper să fiu şi eu într-o zi aceeaşi mama, soţie şi femeie perfectă, ca tine!

  Aş vrea să existe pentru tine numai bucuri şi zile senine astfel încît viaţa să-ţi pară un vis al împlinirilor tale, un vis din care să nu te trezeşti niciodată. Sănătate, fericire şi multă linişte sufletească îţi doresc! Multă răbdare şi perseverenţă în munca pe care o faci şi care, probabil, ţi se potriveşte cel mai. În rest sunt sigură că o să ţi le faci pe toate! La mulţi ani!

Bună dimineața!

    Diminețile senine şi pline de viață.. da ele sunt preferatele mele, îmi inspiră o senzație ca și cea de după o ploaie cînd totul revine la viață şi îți aminteşte: "Hei e o nouă zi însorită în care tu nu ai motive să fi tristă!"
    Zorile unei noi zile, o nouă şoaptă a timplului, plină de sperațe, plină de gînduri bune, o nouă zi pe care nimic nu ar putea să o strice. O nouă dimineaţă ce a urmat unei nopţi mute, goale, în care parcă încetasem să exist, noapte din care nu îmi amintesc nimic, pe care o simt deja făcînd parte dintr-un trecut inexistent. O dimineaţă în care m-am trezit cu zîmbetul pe buze și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă îndrept spre fereastră, iar, soarele mi-a zîmbit. Îmi era dor de o astfel de dimineaţă, îmi era necesară, m-a ajutat să-mi revizuiesc toate motivele pentru care ar trebuii să fiu fericită sau cel puţin împăcată cu mine însumi pentru că întru-un fel sau altul mă pot considera favorita sorţii pentru că multe persoane ar dori să aibă măcar o parte din ce am eu și totuşi ei zîmbesc .

    Azi sunt fericită, deşi am rupt orice legătură, deşi nu mai vorbim, deşi mă simt tot mai singură, sunt fericită, iubesc și pot simţi acest sentiment chiar dacă nu eşti lîngă mine..

Impuls.

   Totul e o prostie .. Mi se pare că multe din lucrurile ce le fac nu le mai găsesc rostul şi totuşi continu.. De ce? Pentru că am o reţinere să mă despart de ele, să renunţ la ele. Nu pot!? Pot dar nu vreau.
    Totul ţine de voinţă la urma urmei dar ceva acolo mă opreşte. De ce? Nici eu nu ştiu. Poate pentru că sper la ce e mai frumos sau pentru că ceea ce e mai greu de obţinut aceea vreau să obţin. Da poate ăsta ar fi răspunsul ..Sau poate nu..
    De cîte ori am încercat să-mi pun ordine în viaţa, în gînduri, în sentimente sau în amintiri m-a înghiţit haosul. Prezentul şi trecutul se amestecă, regretele tîrzii şi neputinţele actuale mă cuprind şi îmi dau o stare de furie şi atunci mă apuc să fac curăţenie. E un impuls aproape inconştient, de a aşeza toate lucrurile la locul lor, redîndu-mi sentimentul de siguranţă. Încerc să stăpînesc ceea ce se întîmplă în viaţa mea dar e clar că lucrul ăsta mă depăşeşte.
   Odată ce a apărut cineva neprevăzut în ''program'' se blochează şi reacţiile sunt penibile iar eventualele răspunsuri - idioate de-a dreptul. Dacă aş putea să-l şterg cu guma aş pretinde că nici n-a existat vreodată! Dar din păcate, lucrurile nu sunt atît de simple iar atunci cînd este vorba despre mine categoric totul ia proporţii.

Coincidenţă....

Cică azi e ziua sărutului (am citit şi eu pe odnoklassniki), e corect sau nu dar e o coincidenţă frumoasă... anume pe această dată am avut eu primul meu sărut...Frumos nu?! Mi-a plăcut asta! :)
Ei şi dacă tot îi sărbătoare, nu pot să nu-i felicit pe toţi cei dragi! Fericire, dragoste şi săruturi dulci vă doresc vouă şi mie! :D

Din nou....

   Ce-i cu voi, lume... sau poate ce-i cu mine? Nu mai înţeleg nimic, ce se întîmplă? Oare am devenit aşa de plictisitoare, sau ce-i? Vă pierd pe zi ce trece, rămîneţi tot mai puţini, pînă o să rămîn eu singură... Ce-am făcut? Cu ce v-am greşit? Mă uitaţi, nu mai vorbiţi cu mine, sau scriţi 2 cuvinte aşa din milă poate sau din simplă politeţe..
    Oare am devenit eu aşa de aiurea? Oare nu mai sînt cum eram, sau poate nu mai sînt cum mă vreţi voi?

     Nu mai ştiu... nimic.... şi mi-e frică de singurătatea pe care voi mi-o pregătiţi...

Nu mai contează....

Nu contează faptul că răcesc în fiece minut…sufleteşte.
Nu contează… că devin alta. E şi normal, îmi personalizez identitatea.
Nu contează… că cineva nu mă mai regăseşte. Nu-s eu vinovată că mă pierde.
Nu contează… că cineva încearcă să mă susţină. Ce folos, dacă nu-i pasă?
Nu contează… că tînjesc după trecut. Nu-l mai reîntorc.
Nu contează… că am puţine persoane lîngă mine. Le am doar pe cele importante şi care-mi suplinesc viaţa.
Nu contează… că scriu. Puţini înţeleg, poate..
Nu contează… nimic. Nimic, pentru că esenţialul suntem noi!