Răspuns..

Nu am mai scris de ceva timp ceva.. Și mi-e atât de dor să fac asta dar din păcate nu prea am inspirație și niciodată nu-mi ajunge inițiativă în a scrie un nou articol... Ei bine, fiindcă iubitul meu e de foarte multe ori sursa mea de inspirație, aseara  am primit de la el o idee de nou articol.. 
M-a întrebat așa tam-nisam de ce îl iubesc. Asta m-a pus pe gânduri. Adică parcă ar fi clar, îl iubesc pentru că... pentru că... Și aici mi-am dat seama că nu prea sunt bună la așa ceva, nu prea pot vorbi despre sentimentele mele, adică de unde se trag, când mai exact au apărut, cum le să le definesc, cum să le manifest (nimic nou, pentru că mereu am avut o problemă cu asta). Cel mai bine mă pricep în a le ascunde.
Totuși am stat așa frumos și gândurile au început să curgă râu. Știți de ce? Pentru că o grămadă de motive să-l iubesc pe omulețul acesta! 

Îl iubesc pentru că mă uit în ochii lui verzi și mă pierd, îi iubesc la nebunie și vreau o fetița care să-i moștenească. Și iubesc felul dulce cum mă privește.
Îl iubesc pentru că îl vreau mereu lîngă mine, îi simt mereu lipsa atunci când nu e prin preajmă.
Îl iubesc pentru că îmi place când are grijă de mine și ador să-l las să facă asta.
Îl iubesc pentru că se uită cu mine la filme ”pentru fete”  și adorme atunci când protagoniștii se sărută.
Îl iubesc pentru că îmi suportă mofturile și incertidudinile, precum și firea mea neîncrezută.
Îl iubesc pentru că se uită după fete atunci când e cu mine.
Îl iubesc pentru că e gelos și e atât de drăguț când e gelos.
Îl iubesc pentru că îi este dor de mine.
Îl iubesc pentru că vine la mine atunci când îi e foarte dor.
Îl iubesc pentru că mă alintă. 
Îl iubesc pentru că așteaptă să-l alint și eu la rândul meu..
Îl iubesc pentru că brațul lui e cea mai bun pernă pentru mine.
Îl iubesc pentru că îmi spune mereu că sunt puternică și o să reușesc să trec  peste greutăți.
Îl iubesc pentru că nu insistă atunci când nu vrea să vorbesc despre ceva anume sau să fac ceva.
Îl iubesc pentru că are încredere.
Îl iubesc pentru că mă așteaptă.
Îl iubesc pentru că doarme ca un îngeraș și ador să-i fac poze când doarme.
Îl iubesc pentru că nu-i place să-i fac poze când doarme. :D 
Îl iubesc pentru că îmi spune rar că mă iubește!
Îl iubesc pentru că nu-mi cere să-i spun că îl iubesc!
Îl iubesc pentru că sunt iubita lui, prințesa lui, buburuza lui, Mariana lui!

E totuși un răspuns incomplet, pentru că iubitul meu îmi dă în fiecare zi noi motive să-l iubesc..

În loc de rămas bun...

Am așteptat de mult timp acest moment și totuși bucuria și nostalgia îmi copleșesc deopotrivă sufletul... Parcă aș pleca și parcă aș mai rămîne..
Și totuși plec, lăsînd în urmă un oraș frumos, un oraș de care m-am îndrăgostit, un oraș pe care nu am reușit încă să-l descopăr (dar mai am timp)..
Las în urmă amintirea primului an de studenție, un an greu dar și foarte interesant, un an deosebit din viata mea pe care nu o să-l uit nicioadată. Un an în care am plîns, am rîs, am învățat pînă tîrziu și m-am sculat dimineața devreme, un an în care am gustat  din ”pîinea” studenției și a sesiunii, un an în care mi-am făcut mulți prieteni și o grămadă de colegi noi...
Mă simt ca și în momentele în care plecam de la tabără  acasă.. Un moment greu, momentul despărțirii... și eu urăs momentul acesta.. Dar asta e! Plec ca să mă întorc la toamnă cu noi aspirații, vise și energie, cu brațele deschise către alte cunoștințe, colegi, prieteni și bobocei!
Mulțumesc tuturor persoanelor pe care le-am cunoscut aici, multumesc pentru momente frumoase și unice! Îi mulțumesc colegii mele de cămin care mi-a suportat capriciile, precum și bunelor mele prietene din 317 (Auraș și miss Oty)!
O să-mi lipsiți cu toții! Vă cuprind cu drag! Pe curînd! Să aveți o vacanță plină!

La mulți ani pentru NOI!

La noi nu a fost dragoste la prima vedere, nici la doua..chiar nu știu cînd ne-am dat seama că ne iubim...Dar tot așa ”neiubindu-ne” am ajuns  să nu putem trăi unul fără celălalt...

Ai 2 ani de cînd mă tot ”deranjezi”, omule, și o faci cu atâta dragoste încît mi-aș dori să continui încă mulți, mulți ani înainte. 

Am știut încă de la început că ești un om deosebit și mereu am încercat să te fac și pe tine să crezi asta… Ai tot ce-mi doresc... Un zîmbet minunat care mă topește, un fel de a-mi vorbi care mă face să mă simt cea mai prințesă dintre prințese, un mod de a mă privi care mă face să mă simt cea mai frumoasă dintre femei și atigeri pline de tandrețe și afecțiune care mă fac să plutesc … Recunosc  că nu-ți spun asta, deși meriți s-o auzi în fiecare zi. Și mai știu că poate uneori nu am un comportament demn de o ”prințesă”, dar tu continui  să-mi spui că sunt minunată, că-ți sunt dragă, că vrei la mine și că mă iubești. De ce faci asta ? Cred că știu… Noi am ajuns să ne înțelegem atît de bine încît nu ne-am permite să fim supărați unul pe celălalt mai mult de 1 min. 

Cu tine trăiesc o poveste minunată, în pofida încercărilor la care trebuie să facem față… Avem o relație frumoasă ce nu s-a construit pe vorbe goale și promisiuni, ci pe o încredere sinceră, pe atașament și afecțiune. Probabil așa se nasc marile iubiri ! 

Îți mulțumesc că-mi oferi posibilitatea să trăiesc asta. Îmi doream enorm o poveste în care să fiu ”prințesa fericită” și în clipa în care mă așteptam cel mai puțin să-mi întîlnesc ”prințul”, ai apărut tu și ai dat o șansă  visătoarei din mine să-și scrie povestea…Îți sunt recunoscătoate pentru asta și pentru toate momentele în care mă faci cel mai fericit om al planetei.. Și… mulțumesc că mi-ai scris atunci…Ești un om minunat ! Să-mi zîmbești mai des ! Te pup și mi-e foarte dor !

Iubitul meu

Am cel mai scump si cel mai dulce iubit.. Am ezitat sa vorbesc despre el pina acum, ba mai mult, desi suntem impreuna de ceva timp, nu am facut publica in vre-un fel relatia noastra..Astazi vreau sa ma laud.. Pentru ca am cu ce! El e un om minunat.. Are cea mai dulce privire, cele mai tantre mingieri, cele mai sincere imbratisari si cea mai curata dragoste in suflet. Pentru asta il iubesc.. dar si pentru ca alaturi de el ma simt cel mai bine, cea mai "printesa" dintre printese si cea mai frumoasa dintre femei.
Ador sa-l privesc cum doarme, sa-l tachinez cu pupici in somn si sa-l simt alaturi atunci cind mi-e frig.. E minunat sa-l stiu alaturi, sa-i simt toata afectiune, toata grija si dragostea...Sunt  sigura ca ma iubeste si mai mult de atit, sunt sigura ca el e omul de care am nevoie, omul care nu o sa ma raneasca, omul care o sa faca orice ca eu sa fiu fericita...
Tot ce imi doresc e sa avem mai mult timp pentru noi... Vreau sa nu ma mai uit la ceas sau la calendar cind sunt cu el, vreau sa stiu ca o sa ma trezesc zile in sir (nenumarate) in bratele lui si o sa avem cele mai dulci dimineti impreuna, cu pupici si gidilit, cu alintat si multa iubire. Vreau sa ne bucuram si sa plingem impreuna, sa descoperim lumea si sa ne inchidem in casa, sa adormim si sa ne trezim impreuna, sa admiram rasaritul si apusul, sa stam in ploaie si sa ne alintam cu razele soarele, sa traim si sa imbatrinim impreuna..
Vreau sa ma sarute in fiecare dimineata pe frunte si sa-mi spune ca-s ''frumusica'', sa facem totul impreuna si sa nu ne pese de ce spun si cred altii.. Vreau o lume a noastra in care suntem cei fericiti si o sa fac tot posibilul ca sa obtin asta! Pentru ca am pentru cine! Am cel mai scump si cel mai dulce iubit! :* <3 p="">

Prima noastra poza impreuna, dupa aproape 2 ani... Am spus eu ca suntem modesti.. :D

p.s. Vreau la iubitul meu...

De vorbă cu EA (II)

Am întîlnit-o în staţia de autobuz, stătea visătoare și admira albul pur al florilor de cais... Zîmbea...Se bucura ca un copil de primăvara din jurul ei, totuşi gîndurile îi erau departe…M-am apropiat, ştiu că poate avea nevoie de singurătate dar nu m-am putut abţine să nu-i vorbesc...

« Bună », am spus. Mi-a răspuns cu un zîmbet.. Ca să-i captez cumva atenţia am remarcat: « Frumos e Bucureștiul primăvara…Și ce soare darnic ne bucură astăzi ».  A confirmat iarăşi printr-un zîmbet dar apoi a adăugat : « și totuşi ceva nu ajunge…».  Am privit-o confuză.. Mi-a înţeles starea așa că a completat  « …pentru împlinire…Eu tot nu reuşesc să mă regăsesc ».  Mi-am amintit că am mai vorbit despre dorinţa ei de a se regăsi, ştiam că subiectul acesta o doare așa că am ales să-l evit.
- La ce te gîndeai adineauri, am întrebat..
-Vreau acasă… Atît a spus, și în ochii ei a apărut o sclipire, doi stropi de sensibilitate profundă..
După un moment în care am simţit-o luptîndu-se să fie puternică, a adăugat : « ştii, eu nu am spus nimănui pînă acum, dar de cînd sunt aici mă simt și mai neîmplinită, simt ca o parte din mine a rămas acolo.. și nimic din ce se întîmplă cu mine aici nu mă bucură…nici măcar acest soare darnic…»
-Ce-ți lipseşte cel mai mult?
-Sufletul..
-Pai și unde crezi că ți-e sufletul ?

-La el..

-Și el unde e ?

-Acasă…
M-a privit în ochi, căuta pe cineva care s-o înţeleagă, s-o compatimească, căruia să-i poată mărturisi frămîntările, dar cum mereu preferă să  nu-și deschidă sufletul, a urcat în autobus și a plecat...

Revenire..

Am ezitat mult pînă să încep să tastez ceva.. Nu am făcut asta de mult timp și mă simt ciudat să scriu ceva aici.. Mi-a fost dor să-mi împart gîndurile cu jurnalul meu virtual. Îmi lipseşte asta aici, în București, înţelegerea unui prieten capabil să-mi suporte confesiunile..
Zilele astea mi-am răsfoit blogul..cîte emoţii, cîte amintiri și sentimente ascund cuvintele înşirate pe aceste pagini...Apoi am dat un "share" pe facebook la unul din articole. Spre bucuria mea, cîţiva prieteni mi-au lăudat blogulețul și asta m-a făcut să mă simt minunat..E bine să ştiu că ceea ce scriu trezeşte sentimente și în sufletele altora. O colegă mi-a spus că a plîns citind ceva, nu am insistat să aflu care din articole i-a provocat stări așa profunde..și pentru un moment m-am simţit vinovată, totuşi am făcut un om să plîngă, probabil i-am trezit amintiri care dor sau altceva.. Dar apoi m-am bucurat gîndindu-mă că dacă au reuşit cîteva cuvinte scrise de mine să o facă să plîngă atunci există și o parte bună, înseamnă că eu stăpînesc într-un fel (îmi place mie să spun) "puterea cuvintelor"..și asta mă bucură nespus..

Și apoi, o bună prietenă mi-a sugerat să scriu despre cum e aici, în București..
Cînd vine vorba de București eu mă zăpăcesc..(ştiu că sună ciudat asta :D) Sunt studentă într-un oraş minunat, trebuie să recunosc.. În puţinele momente cînd îmi propun să-l descopăr mă simt un om deosebit, o norocoasă... și am momente cînd vorbesc cu mine "Înveţi în București, Mariana! Să-ți fi spus cu un an în urma cineva asta, nu era să-ți vină să crezi"...
Și totuşi, sunt aici, într-un oraş minunat pe care nu am cînd să-l descopăr, pentru că mai mereu mă gîndesc la cel pe care l-am lăsat într-o altă capitală, cel de lîngă care nu vreau să plec atunci cînd mă întorc acasă.. (adevărata mea casa e în braţele lui).. Iar fiecare ieşire în oraş e o adunătură de închipuiri și fantezii de visătoare.. și orice parc, orice cărare, orice bucăţică de pămînt aș vrea să o descopăr împreună cu el. Fără el, Bucureștiul (micul meu Paris) îşi pierde din farmec...
Posibil puţini o să mă  înţeleagă, poate nici eu nu aș fi înţeles asta dacă nu ajungeam să o trăiesc... Acum ştiu că nu există locuri frumoase sau urîte.. Totul depinde de cel de alături... e valabil și cînd vine vorba de viaţă.Viaţa e frumoasă sau urîtă în dependență de oamenii ce îi avem alături. Poţi să te afli în mijlocul Parisului și să nu fii fericit, și poţi să te afli într-un loc uitat de lume cu un om drag alături și să te simţi cel mai fericit om al planetei și să crezi că totul în jurul tău e atît de minunat, atît de potrivit...
Recunosc am momente cînd mă bucur de singurătate, cînd îmi place să cutreier străzile bucureștene în singurătate, să mă bucur de soarele generos de primăvară, să mă las copleşită de linişte (deşi în jurul meu e un război de sunete), să nu mă gîndesc la nimic, să mă bucur de acel moment (mi se intîmplă adesea cînd mă întorc de la facultate)... Am așa momente, recunosc..cum fiecare din noi are momente cînd vrea să fie singur și se bucură că poate fi singur cu gîndurile sale...
Dar de cele mai multe vreau să-mi împart singurătatea cu el. Omul despre care vorbesc este minunat, e cel mai adorabil băiat îndrăgostit pe care l-am întîlnit.. Și orice cuvînt, orice gest, orice privire a sa mă face să mă simt iubită, o prinţesă iubită... Cînd vorbesc despre el în sufletul meu e soare, cînd vine vorba de el, gura mea desenează un zîmbet larg, iar ochii capătă o sclipire deosebită... În cîteva cuvinte, fără el alături eu nu mă simt fericită în București și nu mă pot bucura de ce-mi oferă acest oraş minunat.

p.s. Buna mea prietenă o să fie dezamăgită de mine, promit totuşi să mai încerc, dacă nu-mi reușește aici, o să încerc să-i povestesc cînd ne întilnim cum e sa fii studentă în Bucuresti... Îmbrățișări lungi vă transmit din București! :* :* :* :* :* 

cînd vine vorba de alegeri..

Pe lîngă faptul că urăsc despărţirile.. o altă încercare grea la care mă "pune" viaţa sunt ALEGERILE.. Eu, de fapt, urăsc să fac alegeri...din această cauză nu-mi place să fac cumpărături pentru că la cumpărături mereu trebuie să faci asta.. Uneori devine un mare chin să aleg între o bluză albastră și una maro sau între un suc de mere și unul de portocale.. Și toate ar fi bune și frumoase dacă în viaţa asta am rămîne numai cu astfel de alegeri.
Din păcate, nu e așa, iar atunci cînd am de făcut alegeri cu adevărat importante, eu mă simt cel mai confuz om al planetei.. Urăsc, urăsc să fiu în situaţia de a face o alegere.. Ce mă fac cu asta? Nu ştiu...chiar nu ştiu..