Cu dor din Bucuresti...

Gata, oficial scriu din Bucuresti, orasul care o sa-mi "manince" cel putin 3 ani de studentie. Ma aflu de 5 zile aici si nu e chiar ceea la ce ma asteptam cind eram acasa (casa, dulce casa). Cind am ajuns ploua ( e o concidenta frumoasa, pentru ca si atunci cind am aterizat pe aeroportul din Roma in 2009 ploua) cred ca plingea Moldova dupa mine. Nu pot sa spun ca am ramas "WOW" cind am ajuns aici. Per total, Bucurestiul e un oras frumos (mai ales centrul istoric), dar eu nu prea am resit sa-l descoper.. Iar bucurestenii sunt niste oameni destul de binevoitori si receptivi la problemele altora (cu exceptia doamnelor de la Biroul de relatie cu strainii al ASE-ului :D). Studentii insa si tinerii, in general, nu m-au impresionat deloc iar din cauza lor acum eu asociez Romania cu o "țigară". Primele zile aici au fost un chin pentru mine, iar cele citeva nopti petrecute in singuratate un adevarat calvar si generator de depresii.. Am realizat ca singuratatea  este cel mai mare chin si ca persoanele dragi reprezinta mult mai mult decit credeam eu inainte si am inceput sa le pretuiesc si sa le apreciez mai mult.. si mai mult.. Sper ca perioada mea de adaptare sa fie cit mai scurta si sa intru cit mai curind in ritmul vietii de student.. Nu pot sa spun ca sunt impresionata de aceasta perioada (studentie) ori poate ca eu inca nu am cunoscut adevaratul ei farmec. Tot ce stiu e ca vreau sa reusesc sa dau bine sesiunile si sa-i string in brate pe ai mei (toti). Va pup si va imbratisez virtual pe toti!  :* :* :*