sâmbătă, 16 martie 2013

Unui om special...


    Am înțeles…viața e o luptă, nimic nu vine de la sine, trebuie să lupți pentru ceea ce vrei, pentru relaţiile tale, pentru oamenii din viaţa ta. Nimic nu cade din cer, toate se construiesc cu efort, cu pasiune, cu credinţă, uneori cu ipocrizie, cu minciuni, cu înșelat…uneori durează, alteori ne minţim că rezistă…cînd de fapt, totul se clatină.

    Tu m-ai învățat că “viața e o luptă”, de la tine mi-am primit de foarte multe ori doza de pozitivism și optimism, tu ești omul cu care nu mă plictisesc niciodată pentru că, nu știu cum faci, dar mereu știi ce și cum să-mi spui. Și într-un timp record am ajuns să o am relație de prietenie frumoasă cu un om în sufletul căruia am găsit mai tot timpul înțelegere, compătimire, afecțiune și refugiu.
    Povestea noastră e cît se poate de simplă.. S-au cunoscut doi oameni obișnuiți, cu vise și aspirații diferite..dar care se simt bine atunci cînd sunt împreună; glumesc, zîmbesc, se ceartă, se supără, se împacă, își dau sfaturi, privesc optimiști spre viitor, învățîndu-se reciproc să meargă prin viață. Cu mici pauze (care nu au influențat), au format o relație frumoasă, care sper să dureze, pentru că știu că au nevoie unul de celălant.
 
 
     A zi este o zi importantă pentru tine, azi faci 23 de ani frumoși.. Azi iarăși vin cu acel mesaj special.. dar te felicit deja cu cea de-a 23 aniversare. Aş vrea să te ştiu mereu sănătos şi plin de viaţă (aşa cum eşti), mereu pozitiv şi obtimist. Aş vrea să ştiu că eşti fericit, că eşti iubit şi apreciat, că ai succese şi realizări frumoase. La mulţi ani, scumpul meu! Să-ţi dea Dumnezeu, în continuare, o viaţă frumoasă, aşa ca sufletul tău!
Mulțumesc pentru că ai apărut în viața mea și ai fost mereu acolo cînd am avut nevoie de tine..                                                                                                          Cu mult drag, a ta prietenă, Mica!

miercuri, 6 martie 2013

**

Suntem amîndoi conştienţi de ceea ce avem. Și recunoscători. Însă uneori, mi-e greu să mă acomodez cu acest ”să fim mulțumiți de ceea ce există“. De ce? De ce să fiu mulțumită de o jumătate/un sfert de măsură, cînd noi merităm totul? De ce să privesc un lucru cu un singur ochi, cînd îl pot măsura cu toată privirea? De ce unii au totul și nu conştientizează, cînd noi ne mulţumim cu simple conversații pe rețele de socializare? De ce unii au ‘acces’ la toate, iar noi trebuie să ne limităm? Și ştii? E greu că ..suntem nevoiţi să contemplăm într-o permanență stare de ‘ bine ‘. Niciodată mai sus (sau foarte rar, în frumoasele zile cînd ne vedem). Pentru că .. e imposibil. Și e imposibil de ce?...... Prea multe întrebări fără răspuns...

Mă macină gîndul că vreau să te văd și nu pot. De ce pentru a fi fericiţi trebuie să parcurgem zeci de kilometri? Și dacă ţie ți-e greu, eu mă înec în amărăciune. Că eu, eu nu pot fi acolo sau tu nu poţi fi aici, lîngă mine... Și de dimineaţă, de ce nu pot fugi la tine-n braţe? Iar seara, de ce nu pot adormi lîngă bătălile inimii tale?

Nu vreau să mă conformez. Nu vreau să rămîn la stadiul de ‘e bine așa’, cînd de fapt nu e! De ce nu ne-am putea bucura de aceleaşi lucruri ca și ceilalţi? Pentru că ar fi ‘prea perfect‘?

Timpul nu e neapărat de partea noastră. Și cu cît trece mai repede, cu atît dorul de tine e mai mare. Pentru că între noi nu poate fi vorba de uitare, ci de intensitatea sentimentului. Dar noi luptăm. Luptăm pentru noi și pentru a demonstra că se poate. Luptăm cu ceva ce nu putem vedea, însă ştim că există. Luptăm cu imposibilul. Pentru că noi, îl vom face să devină posibil. Și vom fi în continuare sustinuți de ceea ce ne bate în piept. Noi nu cerem, noi vrem doar ceea ce merităm. Iar tu, să nu renunţi. Luptă! Pînă la ultima suflare.. Eu am mare nevoie de tine, noi avem nevoie...