Dum-dum-dum...

22:33,  cu căștile pe cap beau ceai cu lămîei, ascult muzică și ni-i *****
azi îi una din zilele celea...cînd ți-i:

"Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum..."

Uneori mi-e dor..

Duc lipsa acelor seri în care, în loc să-mi las capul pradă pernei, prefer să vorbesc cu tine. Ştiu, nu mereu avem ce să ne spune, sunt părţi în care e o “liniște” totală, nici-un cuvînt din partea niciunuia dintre noi, dar asta nu mă împiedică să ador conversațiile noastre.
Întotdeauna vorbesc, parcă, prea mult..și totuşi nu spun niciodată cît ar trebui. Pentru că atunci cînd vine vorba de tine, cuvintele par ‘descoperite’ de sens. Și se fac mici, mici de tot. Și nu pot să reflecte tot ce simt eu pentru tine.
Acum, e greu. Pentru că am senzaţia aceea stupidă că sunt singură. Deşi ştiu că nu sunt. Sunt aici și totuşi.. eşti cu mine. Pentru că indiferent de zi, ora sau moment, te voi căuta în mine, în toate lucrurile pe care le-am făcut împreună (puţinele).
Dar ştii? Abia acum realizez că nici o distanţă nu e suficient de mare încît să te țină departe de mine. De ce? Pentru că tu eşti aici. Și locul tău va rămîne pentru totdeauna acelaşi. Lîngă mine.
Îmi lipseşte deseori zîmbetul tău. Și deşi îl am în minte și-n suflet, încă vreau să-l văd zilnic. În orice moment. Atunci cînd îl vîd, am certitudinea că nu sunt singură. Mi-e dor să-mi spui prinţesă și păpușă (a ta), că vrei la Mariana. Și iubesc felul tău de-a avea grijă de mine. Cu tine pot să fiu copil și în acelaşi timp ştiu că pot fi sprijinul de care ai nevoie. Și tu mă accepţi.
Acum e iar linişte. Dar ştii, nu e liniştea aceea pe care îmi place să o împart cu tine. Mi-e dor...Și ador momentele în care pot simţi atîtea, fără să spui nimic.
p.s. Ai grijă de tine)